~ Here be spoilers ~

Saturday, December 19, 2009

Feliz NA'VIdad

cum e filmul perfect?

e originally brilliant & comfortably familiar, cum scria tom felton pe twitter.

am vazut vineri avatar. it made me happy & emotional, asa cum imi doresc sa ma faca de obicei filmele:).

sigur, ca in orice productie de gen, lucrurile sunt very much in your face: om vs natura, masina vs spirit, tehno vs eco, the potential given to crippled people vs. the mischievousness of normal people [how very american!] etc. dar toate povestile s-au scris. pe toate le stim. toate sunt o eterna variatiune ale unor acelorasi - eterne - teme. de vazut insa, nu le-am vazut pe toate. si filmul o sa placa enorm oricui, basically. daca ai citit si gustat vreodata in viata ta un j. r. r. tolkien, un philip pullman, un terry pratchett, un christopher paolini, o j. k. rowling, daca ai jucat un... sa zicem wow, daca ai citit "povesti nemuritoare" cand erai mic, n-are cum sa nu-ti sune vreun clopotel.

razvan zicea pe fb ca lucas si jackson se masturbeaza: cameron s-a pisat de la 1 km pe tot ce s-a facut vreodata in materie de film. pai, cam asta e. cameron face pishu in jeturi progresive pe peter jackson, bruckheimer, scottzii, emmerich, singer, woo, nolan, gibson, schumacher si pe oricine mai vreti voi. pentru ca detine reteta de productie a unui perfect huge budgeted - overcgized - pffshizzled - hollywoodized film. un film bijutericos, slefuit cu grija. o particica din metoda, via dovlecel, aici.

acuma, problema mea cu dezvirginarea intr-ale 3d-ului e ca n-o sa mai am chef vreodata sa vad filme in 2d. evident, in cazul celui de fata nu se pune problema sa fie vazut in 2d, e pacat de... orice. high waste. avatar 2d e cu carioca pe hartie, un elfutz am desenat. adica nici 2% din intregul concept.

si sa incheiem apoteotic cu cel mai american citat din cameron: if you set your goals ridiculously high and it’s a failure, you will fail above everyone else’s success. ca, la urma urmei, exact asta a facut el cand a vazut cum arata gollum in lotr - ala a fost momentul cand a stiut ca poate sa o puna de un avatar. doar ca la momentul ala proiectul i-a fost bugetat cu 400 mil $ - si era prea devreme pentru asta.

i'm happy. a film made me happy. now, how rare is that, considering i see a film every other day? i'm happy.

merry christmas!

Tuesday, December 8, 2009

nicolas cage to the iguana: "can i haz dance?"

blind dating a fost un crappy, crappy film, full of horseshit, unde totul e bine cand se termina cu bine. haide, mă.

pandorum e doar un alt nume pentru despotic - and - overinflated - self - disorder. filmul a fost un sf bun, cu efecte, doppelgengars & rebirth, dupa care noua, tuturor [ahem], ne-ar placea sa se faca un rpg la fel de bun.


carriers pare sa fie your average virus-care-decimeaza-umanitatea biohorror, dar m-a impresionat si m-a tulburat, trecand peste inadvertentele caracteristice genului [tot filmul e practic drumul catre plaja unde puritatea era asigurata nu numai de lipsa virusului actual, vezi bine...]. e foarte... uman. varianta serioasa si de-probleme-punatoare de la zombieland, daca vreti. da, poate era bine sa mai fie niste gore si niste actiune in plus, dar, vorba cuiva, chestiile astea l-ar f lipsit si de gust, pentru ca in definitiv nici nu-i un film horror.

extract de mike judge, tipul cu idiocracy si office space, e un film mai putin fun decat speram. it has that sunday whorthiness, tho', + un ben affleck in rol secundar.




the bad lieutenant de herzog e un fel de leaving las vegas in care nicolas cage is overdoing it la fel de mult, doar ca-i mai bun. aaah, bietu' nic cage. cred ca-i tare greu si solicitant sa joci pe cineva atat de fucked up. dar as zice ca e si mai greu sa montezi vreo trei sferturi dintr-un film si sa-ti dai seama ca e deja mult prea lung ca sa mai prelungesti suferinta [spectatorului] si agonia [personajelor], asa ca-i dai in cap: fericesti personajul nenorocit brusc, din ceruri, impingandu-i niste bafta in poala, bagand-i in traista niste femei, niste bani, niste vindecari, niste succese, niste momente in care dodgeuieste moartea la mare arta si tot asa. le aglomerezi pe toate in ultimele 8 minute si basta. e frustrant. nici n-apuc sa pun pariu cine moarte, cine plateste, alooooo, redemption, va rog, cainta, pocainta, astea?! nada?! this did NOT look like a fairytale, de ce i-ai face a fairytale ending, atunci? in mod cert n-as mai avea rabdare sa-l vad si pe harvey keitel intr-o asa zisa aceeasi poveste.

Thursday, November 26, 2009

some guy she met at the gym with Brad Pitt's face and Jesus' abs.

de ce am [si] blogul asta? ca sa nu uit ce vad - am avut revelatia asta simplissima acum cateva minute, cand mi-am amintit ca am uitat sa updatez draftul cu titlurile din ultima vreme. ma cam seaca faptul ca n-am timp / spatiu / chef de scris cand e cazul si cand simt ca trebuie. ah, si daca gasesc o motivatie reala si pentru celelalte bloguri, ar fi perfect, m-ar ajuta sa fiu mai consecventa.

zombieland e un road / zombie film cu woody harrelson [& bill murray as himself] FOARTE BUN. amuzant din cap pana-n coada. super soundtrack. intro fain. taiat bine. oarecum din seria shaun of the dead sau hot fuzz. de notat regulile antizombie impuse in firul povestii - aplicabile si irl =)).

doghouse - female zombies infect men if pissed off. adica pe cei care se duc sa weekenduiasca intr-un satuc izolat de restul lumii care nu aflase ca femeile au luat-o razna [methinks that would've been old news already :P]. pasabil, not fun enough, cam clovnesc.

[500] days of summer - joseph gordon - levitt & zooey deschanel. un film ca o placinta fierbinte cu mere + o cupa de inghetata de vanilie deasupra. ca o briosa dimineata. ca un susanel cu crema de branza. ca un venti non fat no foam toffee nut latte de la... ah well, you get the picture. mai bine-l citez pe mihai, care a postat pe facebook exact cand scriam postul asta:

am crezut ca e o tentativa americana de amelie or jeux d'enfants combinat cu putin juno, dar ca si pozitionare e complet pe dos desi ca stare complet identic. de fapt.... poate asta mi-a placut. fortat in top 10 pentru mine si categoric un must, efectiv sincer.
desi e un boy meets girl situation, this is not a love story si desi il stiu de 6 luni, l-am vazut abia azi si zau ca merge cu un demisec alb de jidvei si constiinta curata.

my one and only - rennee zelwegger cea cu aplomb has the right to life, liberty and the pursuit of husbands, asa ca renunta la prezentul sot si pleaca, impreuna cu doi copii, in cautarea unuia mai vrednic. foarte frumu, mi-a placut la fel cum mi-a placut miss pettigrew lives for a day, miss potter si easy virtue.

dead snow -nazi zombies from norway?! ok, nazie zombies from norway. cea mai mare magarie pe care am vazut-o in ultimele luni. nu e suficient de plauzibil incat sa fie pe bune si sa se ceara luat in serios, dar nu e nici suficient de amuzant sau de bine facut incat sa-ti permita sa te amuzi efectiv. insa zombies cei nazisti arata bine - as in "bine pentru efectele dintr-un film horror cu zombies facut de niste norvegieni".

session 9 - un thriller horror deloc rau despre un spirit trezit care calatoreste din trup in trup - trupurile fiind ale celor care lucreaza intr-un spital de psihiatrie dezafectat.

funny people -naaais. mie mi-a placut tot ce-am vazut marca jud appatow [& actorii lui fetis care sunt extrem de lovable si care nu lipsesc nici de-aici]. mai putin knocked up.

moon -un sf foarte bun, si asta o spune cineva care nu se omoara dupa genul asta.

humpday - cu joshua leonard din the blair witch project. valabil de la cap la coada. adica functioneaza :). e un film bun pentru ca propune o situatie perfect plauzibila si valida, ilustrata in mare parte prin dezbateri de un firesc cu care n-ai cum sa nu rezonezi. asadar, un cuplu e usor zdruncinat de ideea unui prieten de a face un film de arta: doi barbati complet hetero care cad de acord sa faca sex for art's sake.

the echo -un film crappy de categoria Ț despre cum un spirit al unei femei maltratate de sot se razbuna pe toti ocupantii cladirii in care locuia acum niste zeci de ani.

trick 'r treat - mna ca nici nu pot sa-l numesc film. e regizat prost si deci si prost montat - prea prost ca sa poti urmari sirul povestilor si sa le mai si pricepi . un ceva destul de haios [citeste "imbecil"] despre ce se intampla intr-o noapte de halloween cu niste succubi, un tata care cioparteste capete de cadavre alaturi de pustiul lui as a hobby, un copil vaduvit de toate cele care se razbuna, ce sa faca si el, saracu'... samd. totusi, memorabil printre seria de horroruri repetitive pana la sastiseala din peisajul filmic care ne e accesibil.

[pff si uite-asa s-a dus si seara asta si tot nu m-am apucat de dexter]

Friday, November 6, 2009

buffing the situation

am [re]incercat sa vad bruno. nasty piece of shit. i'd rather poke dead things with a stick. filmul asta-i atat de sick incat pare facut de unii dintre fostii mei colegi. no offense guys, i mean that in the best way possible. love'n'hugs'n'all things nice, stiti voi.

e ceva foarte in neregula cu peter jackson. bine, dar asta stiam inca de la filmul ala cu gandaci mari si ridicoli [si nu ma refer la actori]. recent, tipul a luat 30 de milioane si i le-a dat lui neill blomkamp sa faca district 9. singura chestie care mi-a placut din aceasta major load of turd a fost faptul ca actorul principal nu era de meserie actor. booon. imi doresc foarte mult ca lovely bones sa fie bun, pentru ca romanul lui alice sebold merita o ecranizare meseriasa.

acum, daca ar putea cineva sa ma convinga ca jennifer's body nu e un film de categoria T/U/V sau ce litere mai sunt pe la coada alfabetului, ar fi foarte bine. dar e o operatiune complicata. gen, o regizoare lesbiana [hence les love and les sex are obviously implied and hinted at in about 90% of the film] face un film dupa un scenariu de diablo cody cea sleazy, feminista si misandra in care un succub se ocupa cu... well, whatever succubi do when they do their succubi thing: sex up some hot guys and then bloody chew the shit out of them. all this in a highschool setting. uuuh. suna ca o comedie. dar e mai putin de-atat. as vrea sa zic si ca-i un hommage pentru genul horror, in speta carrie, dar, hei - nu pot. e o peltea care trebuia sa iasa direct pe dvd sau sa fie facuta pentru tv in the 1st place.

sunt a bit amazed ca scenariul asta si cel pentru care diablo cody a castigat un oscar au fost scrise amandoua in acelasi timp si sunt mai paralele decat apa si uleiul. sigur, filmul va ramane in istorie ca fiind acela in care megan fox arata, in cateva randuri, ca neavand gura plina. now, we don't get to see that very often. megan fox nu are niciodata buzele apropiate like most of us humans do. nu. cand vorbeste, cand tace, cand exista, cand respira, ea arata mereu asa:





si va ramane in istorie si ca fiind primul film in care exista cineva care arata mai bine decat megan fox! meet amanda seyfried:


Monday, November 2, 2009

the blair glitch project

paranormal activity era, apparently, "the next blair witch project". nu e. poate daca m-as fi uitat la el singura sau in doi, sau intr-o sala mare si intunecata de cinema, m-as fi speriat mai rau. nu e suficient de horror, si nu ma refer la slash/gore/sange; eu, una, l-as fi facut mult mai violent. tampenia-i ca la un moment dat afli povestea cuiva care patise cam aceleasi lucruri care i se intampla si personajului in chestiune, ceea ce te face sa rezolvi marele mister in proportie de cam 98%. spoiler within the film itself? not good, nu vad de ce era necesar asta. all in all, bwp m-a speriat mult mai rau, incomparabil mai rau. noroc cu trailerele , ca-s bine facute - ele fiind de fapt si motivul pentru care mi-am dorit foarte tare sa vad filmul. ar mai fi pe ici pe colo niste reality checking tips de adaugat si niste probleme de ridicat, dar n-as vrea sa pun spoilere. bottom line is, am fost frustrata ca mi-au fost inselate asteptarile, i wanted so much more from this.

dark country de si cu thomas jane e un film noir wannabe, din seria "cu carioca pe hartie". are un aer foarte mysterious asa, a la lynch, rodriguez & tarantino [sin city], ceva de speriat. analogiile cu sin city se pot face pana si la nivel de dialoguri sau discursuri ale personajelor, ceea ce e destul de jenant. scriind, mi-am amintit de george calinescu, bietul de el, care-l copia pe balzac la virgula, cel putin in "enigma otiliei" pastisele si asemanarile sunt flagrante. revenind la film, nu numai aerul, atmosfera si replicile sunt de banda desenata, ci si elementul imagine. cat despre plot, e prea looped si misterele nu se dezleaga, nu ca ar fi criptat cine stie ce - e doar prost scris.

the answer man e un film destul de simpatic cu jeff bridges si lauren graham. arlen faber a scris o carte la care raspunsul la intrebarile de tip "unde se duc randunelele can' se duc? cine suntem? de unde venim? incotro ne indreptam? de ce permite dumnezeu raului sa existe, cand ar putea face numai bine? samd e ceva mai consistent decat "42". motiv pentru care ajunge un mizantrop, un soi de insufferable know-it-all cu solutii la toate si la nimic, gen jack nicholson in as good as it gets. filmul mi-ar fi placut mai mult daca scenaristul nu i-ar fi scris personajului lui lauren graham prea multe replici tipic feminine, din alea de sa-ti tragi basca.



Saturday, October 24, 2009

cousin, business is a-boomin'.

inglourious basterds de marele twentin quarantino, cu brad pitt, diane kruger, dar mai ales til schweiger, care inteleg ca-i un mare star si-un mare sexos in germania + eli roth & that freaky look of his, care-i un personaj in sine. filmul asta-i atat de misto incat te face sa te simti un prost frustrat pentru ca n-ai mai incercat sa dai la actorie si nici n-ai invatat editare [pe aceia dintre noi care isi doreau asta, zic]. deci, one of those things.






paranoid park de gus van sant - touching si trist. mi-a convenit foarte bine felul in care a fost filmat. din fericire, nu ma obosesc manierismele. cand vine vorba de anumiti autori, macar stii perfect la ce tipicarii sa te astepti. made me happy and sad at the same time.

9 produs de tim burton, cu VO by christopher plummer, martin landau, john c. reilly, crispin glover, jennifer connely si elijah wood. arata punksteam, miroase a biblioteca veche si pentru mine-o sa fie cea mai buna animatie de pe anul asta.



whatever works - cel mai recent woody allen, cu psihopatul sarcastic si mizantrop larry david who plays his usual sick self. foarte rar dau peste vreun film cu care sa rezonez atat de bine si care sa cuprinda o mare parte din principiile mele. allen, you sad arse, i love you.

orphan cu vera farmiga si peter sarsgaard. cool creepiness.


the nines cu ryan reynolds, melissa mccarthy, hope davis. pleasant weirdness. si noroc cu asta mic si blond, ca e bucatic. the englishman who went up a hill but came down a mountain cu hugh grant cand era tanar [ca si acum, de altfel]. british comedy, simpatica si cumintica. los cronocrimenes - despre o aglomerare [spontana si a carei logica e destul de dificil de gasit] de dopperlgangeri creati de un savant omni- si impotent in acelasi timp.

the proposal cu sandra bullock ryan reynolds. de ce dracu ar mai vrea cineva sa vada rom-coms?! oricum sunt toate absolut la fel. the rebound de bart freundlich, care a regizat cateva episoade din californication si trust the man, care tin minte ca a fost ok pentru genul lui. dar asta-i o comedie romantica ~ yet again ~ cu un scenariu cretin si nefiresc. o porcarie jenanta. ah, si catherine zeta jones e subnutrita. are pulpele ca doua sticks cu cascaval. trebuie sa start up a club cu thandie newton si calista flockhart. ingrozitor. eat a cookie, girl! fired up - o comedioara de liceu fara pretentii, dar suficient de funny. a perfect getaway cu milla jovovich, steve zahn si timothy olyphant. un twist foarte tare. not spooky enough, insa.

comitetul indignat avand ca membru unic pe mine insami acorda trofeul "cea mai verde duda" pentru cel mai prost film al anului vomei care este land of the lost de brad silberling, adica ala care a nenorocit si lemony snicket's a series of unfortunate events. cu will ferrell si anna friel. vizual vorbind, e grosolan ca un carnat de casa ciopartit vesel intr-o menghina de catre niste broaste uriase, raioase, hidoase si hamesite. [era bine daca era asa ceva in film, macar mi-ar fi smuls un zambet chinuit, dar n-a fost sa fie].

Wednesday, August 26, 2009

"the plain fact is religion must die for mankind to live"

religulous e o mica bijuterie. functioneaza perfect daca esti agnostic. am ras din toate incheieturile [la figurat, ca fizic eram cam blocata].

harry potter and the half blood prince - no comment, really. as i cannot judge the films without having the books in mind, i.e. - the story. to me, it is the most quiet, plain and uneventful film of all the hp series, but, hey - so is the book. i knew everything by heart and yet i shed a few tears when one of the main characters was killed. i cannot be objective, unbiased, serene and judgemental, i just can't. when i watch a hp film i don't expect masterpiece in directing or visual effects-wise - i just enjoy the story and the characters and the way the actors resemble [or don't even remotely remind me of] what i have imagined them to be when reading the books. in each film, there's a newcomer [or a little one:), to put it this way] that sparks with talent, is noteworthy, to say the least, or - better yet - brillliant. for harry potter and the half blood prince, this is the case with frank dillane. he's amazing. aaah si nu ma pot abtine sa nu-l remarc pe baietelul ala, tom felton, care s-a facut, care s-a facut... *guus slaps forehead and drools*.



the hangover - daca v-a placut wild hogs, o sa va placa si asta. nu credeam c-o sa rad atat de mult, pentru mine a fost peste asteptari.

in continuare as dori sa supun atentiei privitorilor o seama de intrebari serioase cu privire la numita megan fox. ce cauta megan fox in transformers? nu stie nimeni. formularea corecta, de fapt, ar fi: ce cauta megan fox intr-un film care nu e porno? mi se pare o constatare de bun simt ca nu are ce sa caute in niciun alt gen de productie. asa. altceva. de ce tine megan fox tot timpul gura deschisa? cand e suparata, trista, fericita, sexoasa, umbroasa, cand se indoieste, cand e in pericol, megan fox are tot timpul gura deschisa. de parca ar fi mereu gata sa lase toate lucrurile care i se flutura prin preajma sa-i intre in cavitatea bucala. bun. alta intrebare. de ce merge megan fox tot timpul ca si cum ar merge pe o pasarela din cadrul unui show de moda? practic, cand se deplaseaza prin atelierul de reparat motoare al lui taica-sau, tot asa merge. cand merge prin campus, la fel. prin nisipurile egiptului, tot asa se misca. e absolut uluitor. sunt fascinata.

cu siguranta, politist, adjectiv nu e cel mai bun film al lui corneliu porumboiu [ala fiind a fost sau n-a fost]. am avut mereu senzatia ca tipul asta se distreaza foarte mult facand filme [asta neimplicand falsitate si lipsa de profunzime sau de seriozitate]. ca ii plac povestile. ca ii place sa filmeze noninvaziv pentru personaj si totusi cat se poate de inquisitive. ca ii place sa faca oamenii sa se hlizeasca. si ca e perfect constient de faptul ca sunt in regula si zambetele strambe, iscate intre doua intrebari fara raspuns, care te cam fac sa ramai cu falcile inclestate. ps: vlad ivanov rulz.

in rest, am mai vazut si alte lucruri, dar am si uitat ca le-am. daca-si aminteste cineva ceva, sa se exprime in acest sens. vizual.

Saturday, July 4, 2009

GQ iulie

Un domn cu clasă

Născut acum aproape jumătate de secol într-o familie de profesori universitari și departe de a fi vreun mascul alfa sau vreun fioros sexos, Colin Firth mustește de clasa și eleganța britanice prin toți porii.

În cele mai recente filme ale sale, Firth a ales să construiască două personaje ce-i confirmă statutul de gentleman: un profesor care încearcă să supraviețuiascaă decesului soției în "Genova" și un aristocrat sufocat de canoanele vremii în "Easy Virtue / Secrete din trecut".

Clasa italiană



Genova, cu străduțele ei înguste și întortocheate, cu elemente disturbante (a se citi "oameni") care ți se bagă în suflet și se iau de tine la fiecare pas pare să fie, totuși, locul perfect unde te vindeci de moarte - Joe, personajul lui Firth, evadează aici ca să scape de calvarul provocat de decesul soției într-un accident de mașină. În această lume nouă, predă engleza la universitate, are grijă de fiicele sale și își circumscrie acțiunile la afirmația unei studente italience de care se va lăsa, ulterior, cucerit: "noi, italienii, știm să ne distrăm, nu ca voi". Orașul - ca și oamenii de aici - e puternic romantizat, dar nu te poți împiedica să concluzionezi că unele clișee au ajuns clișee tocmai fiindcă sunt adevărate - da, Genova vindecă, da, italienii copleșesc prin pofta lor de a trăi și da, viața merge înainte, mai ales dacă ești într-un loc în care te poți îmbogăți sufletește.

Filmul curge lin până în momentul când te trezești că tresari din încordarea relaxată, din cauza camerei lui Michael Winterbottom care parcă înțepenește și așteaptă reacția de la privitor, nu de la personaje. Cadru cu cadru, filmul facilitează saltul privitorului de la poziția de simplu observator la aceea de agent de reacție, afundându-l adânc în poveste.

Dacă Joe încearcă să reziste prin putere și tandrețe, fetele, în schimb, caută moartea - cea mare n-are nicio problemă să meargă în mașini cu iubitul în stare cel puțin euforică sau să facă slalom pe scutere prin tuneluri în cam aceeași stare, iar cea mică dispare brusc, are viziuni cu mama moartă, retrăiește accidentul la care a fost martoră și îl ilustrează prin desene.

Trauma îi face pe cei trei să se îndepărteze unul de celălalt la nivel emoțional și să-și caute salvarea în brațele altora, dar Genova e elementul care îi apropie. Orașul rămâne - culmea - cel mai uman personaj dintre toate. Adăpostește, oferă refugiu și alinare, facilitează "întâlniri" cu cei din lumea de dincolo și o serie de experiențe care ajută protagoniștii să evolueze, să iasă din încremenirea pe care durerea o aduce cu sine: stângaci, Joe se lasă ”domesticit” de o studentă, fiica sa cea mică se apropie de o veche prietenă a tatălui, iar cea mare își descoperă sexualitatea tot aici.

Pentru că plotul e simplu, frumusețea melancolică a orașului se concretizează mai ales prin stările personajelor, care sunt transpuse, etapizat, într-o atmosferă de o frumusețe desăvârșită pe care o surclasează numai eleganța caracterelor acestora.

Clasa britanică



"Easy Virtue" este – vă promit! - cel mai fermecător, amuzant, viu și plin de va-va-voom film pe care îl veți vedea pentru multă vreme de-acum încolo. E o ecranizare după o piesă de Noel Coward - cel care a inventat, practic, conceptul de "britishness" în secolul XX.

Personajul Jessicăi Biel pică în casa familiei Whittaker ca nuca-n perete. Cu părul ei blond (o nuanță urâtă, ce-i drept) și înfoiat, cu cerceii ei din altă lume, cu pantalonii atât de avant-garde și cu mașinile ei de două locuri, e un element american disturbant și sarmant în cea mai scorțoasă și britanică familie posibilă, care o respinge instantaneu - evident, cu excepția membrilor de sex masculin agasați de cleveteala feminină și blazați în cel mai postbelic mod cu putință.

Veți regăsi o Kristin Scott - Thomas ciudată în rolul soacrei înăcrite care nu-și acceptă nora - cu siguranță, erau o grămadă de alte actrițe care puteau fi și mai afurisite în rol. Pe de altă parte, Jessica Biel se achită cel puțin onorabil de datorie. Greu de crezut că a făcut "Easy Virtue" după "Al șaptelea cer / Seventh Heaven" și eșecul de proporții epice care a fost "Stealth".

Colin Firth, însă, îmbracă, așa cum îi stă bine și îl avantajează, o haină a naturaleții elegante - e singurul om care o place cu adevărat și o apără pe intrusă de scorpii. Gestul său final - deloc neașteptat, dar imprevizibil - îl scoate din galeria rebelilor pasivi care cel mult sporovăiesc despre schimbare, dar acționează - și îl aduce printre razvrătiții care au curajul să-și caute fericirea, fie chiar și în al doisprezecelea ceas.

Iar dacă mai țineti minte "Jurnalul lui Bridget Jones", trebuie să recunoașteți: puțini domni pot purta un oribil pulover cu reni arborând o seninătate și o lipsă de ostentație atât de irezistibile ca personajul lui Firth, Mark Darcy. Go Colin!

Wednesday, June 24, 2009

before up, it was partly cloudy

mi se face dor uneori sa vad filme la fel cum mi se face sa stau cu picioarele goala in iarba verde si cu nasul intr-un castron cu cirese reci. sau la fel cum mi se face dor sa-mi amintesc cu amaraciune de un barbat pe care l-am iubit degeaba acum multi ani.

deci: o poveste frumoasa si calda, fara sa fie o animatie de sta matza-n coada - up!. de vazut si asta.

iar din categoria "duminica inima da in clocot", o poveste cu phillip seymour hoffman [da, iar], ethan hawke si marisa tomei, in regia lui sidney lumet - before the devil knows you're dead - great heist film, exact genul meu [adica unul dintre ele], strasnic!


si o poveste biografica (a poetului reinaldo arenas) de julian schnabel: before night falls cu javier bardem, diego luna, sean penn, ba chiar si johnny depp. mai frumosa si mai umana decat milk pentru ca totul e justificat prin arta, dragoste si pofta de viata.





am atat de putin timp la dispozitie pentru vazut filme, incat vreau weekenduri de filme, nopti de filme, zile de filme, ore, minute, clipe de filme si poate chiar si perioade cu filme non stop, daca s-ar putea. trouble is, though, nu-mi prea mai convine... sa le vad singura.

Sunday, May 31, 2009

tender is the might


daca te uiti la synecdoche, new york fara sa stii [presupunem prin absurd] cine l-a scris, te prinzi dupa max 20 de minute. why, it's charlie kaufman, the enticing dwarf! adica omul care a fost john malkovich, care a furat orhidee si care a avut curajul sa scrie pentru jim carrey, curaj pentru care as vrea sa-l felicit personal lol.

ce am decriptat eu in film:

- regizorul ca superputere dictatoriala [dumne]zeiasca - 'miscatorul nemiscat'

- fiinta ca suma a complexitatilor fiintelor care-l inconjoara - personajul lui phillip seymour hoffman e toti ceilalti

- arta ca redare a sinelui - all artists are self obsessed, egotistical narcissists - so what else is new:): there are nearly thirteen million people in the world. none of those people is an extra. they're all the leads of their own stories. they have to be given their due.

- 'solutia / reteta' pentru nasterea unei capodopere e confundarea vietii cu arta, sau macar dizolvarea granitei dintre cele doua

si un fragment din cronica lui michael phillips de la chicago tribune, care a sintetizat superb parte din ce am simtit si eu cand am vazut filmul: Now and then, though, you encounter a film roomy enough to walk around in, like an art installation. It might get you vexed, or lost. But you might work your way out of the labyrinth to find yourself shaken up and genuinely moved by the experience. “Synecdoche, New York,” the new film from screenwriter and first-time feature director Charlie Kaufman, has provoked an astonishing variety of responses from those who have walked around in it. Fabulous. Worst film ever. Spellbinding. Like listening to paint dry, while watching someone else watch paint dry. It’s an imperfect sprawl, steeped in the juices of artistic torment, romantic nostalgia, a mordant sense of humor and a landscape of “vague regrets and vaguer hopes,” as one character puts it.

Sunday, May 24, 2009

romania has scored. yet again.

il iubesc foarte tare pe corneliu porumboiu si sunt de parere ca a fost sau n-a fost e unul dintre cele mai bune filme romanesti facute vreodata. daca nu chiar cel mai bun. pentru el i s-au acordat doua premii la cannes.



aseara, porumboiu a mai luat inca doua, "un certain regard" si premiul federatiei internationale a presei cinematografice pentru politist, adjectiv.



in +, dupa ce a castigat concursul de scenarii hbo de anul trecut, ioan antoci a castigat si premiul scripteast pentru scenariul cainele japonez, care va fi produs de libra film, compania sotiei lui tudor giurgiu, oana bujgoi.

Wednesday, May 13, 2009

Tuesday, April 28, 2009

let the right one in


inteleg de ce oamenilor le plac cu greu sau mai deloc filmele nordice. sunt serioase pana la absurd. sticloase, extrem de curate, aseptice, minimaliste si teribil de reci. camera e lenesa, imobila, perspectivele sunt stramte, inghesuite, apasatoare, cat despre personaje - sunt mai mereu zgribulite si greoaie. par caznite, chinuite si nu-ti permit sa te imaginezi acolo. tin receptorul la distanta. nu-i gratie, nu-i culoare, nu-i viata. dar mie exact de asta imi plac. sunt tare curioasa cum sunt receptate in spania sau in italia:)).

let the right one in / låt den rätte komma in e, dimpreuna cu the bothersome man, nói albínói si fucking åmål, o bijuterie. si ca story, si ca estetica. oskar si eli au 12 ani, cu deosebire ca eli are varsta asta de ceva mai multa vreme decat oskar. ea sufera pentru ca e singura si infometata. e un animal mic. el sufera pentru ca-si bat joc de el colegii si - din fericire - inca n-a aflat ce inseamna sa fii animal.

nu mai pot sa zic decat ca, daca va mai doriti vreodata sa vedeti, horribile dictu, vreun film "cu vampiri", let this one in. si uitati de mizerii strigatoare la cer gen twilight. just trust me on this one.


Sunday, April 26, 2009

have some more tea, darling!

am vazut, intr-un tarziu, slumdog millionaire / vagabondul milionar. IMPECABIL. adica? adica puternic. care functioneaza si te atinge, desi din anumite perspective e inanalizabil de cretin si cliseistic. but who cares? imagine buna, montaj excelent, o poveste functionabila si originala - eu oricum tzopai de entuziasm de cate ori remarc un vizual care se potriveste atat de perfect cu muzica, dar treaba asta in acest film m-a uns la inima. evident, uneori s-a plusat inutil, pe genul emetiral, va rog, vezi catre final, la replici de tipul "credeam ca o sa fim impreuna doar in moarte" sau "asta ne e destinul" etc. but i guess this is exactly what bollywoodian style has to offer. acu' sa ne asteptam la un tsunami de bolywoodisme, dupa cum remarca cineva ca s-a intamplat acum cativa ani cu asianismele.

a, si deloc de neglijat: dev patel e un actor FOARTE BUN. l-am vazut intr-un serial unde, dintr-un cast cu teens, se detasa straluce. asa ca, chapeau! si mai asteptam sa vedem ce mai face de-acum incolo, sper ca deschisa-i calea.

personajul asta, jamal the chaiwala, mi s-a parut a fi un fel de alice in moneyland. sunt si iepuri, si regine, si pisici de chesire misleading, si calatorie initiatica samd:)

din trivia: The film used a prototype Digital Cinema Camera from Silicon Imaging. When used in Mumbai, there were SI technicians on set constantly to deal with any problems the prototype had, of which there were many. ah, si coca - cola & mercedes au cerut sa le fie removed logourile din film, nedorind sa-si asocieze brandurile cu asa ceva. LOL.





Sunday, April 5, 2009

missing pages on the doll


in ultima scena din on the doll, el o invita la film, iar ea ii raspunde: sure, just as long it's something scary; you know, not some matinee crap for kids. exact asa e si filmul in chestiune. greu de atata perversiune, sulfuros, incarcat de tristete. brick meets amores perros meets crash on a really bad & cheap day. filmul e scris si regizat de un tip [nu prea sanatos nici el] care a mai facut ceva documentare despre type 0 negative, slipknot si sepultura.

missing pages e un mediumetraj despre un savant japonez care inventeaza masina timpului si opozantii ideii care-l ataca - mai corect spus, e un montaj de foto manipulate digital care merita vazut pentru ca arata exceptional. se gaseste pe rapidshare si youtube.

Saturday, March 28, 2009

"EveryBody Has Different Tastes"

nu mai vazusem de multa vreme un horror satisfacator, asa ca am bifat cate ceva de la after dark horrorfest [multumesc dana].

slaughter - arata cheap - e filmat in romania. altfel, pentru un horror low budget e ok, fiindca plotul are un twist fain spre final cand credeai ca you got it all figured out. o tipa care manca ciorba de dinti de la logodnic isi ia inima-n dinti si-l paraseste, ajungand, inevitabil, sa manance ciorba de dinti in alta parte [pun intended:))].

dying breed. e misto genericul. in rest, m-am speriat grav la unele bucati [again, pun is intended]. se porneste de la legenda lui alexander pearce aka pieman - puscarias din tasmania de pe la una mie opt sute si ceva, acuzat de crime si canibalism si se merge pe incantatoarea :)) idee de keeping traditions alive si enduring species that resist to live in spite of stupid people that chase them [vezi diavolul tasmanian]. deci, bun for a real shit-in-your pants fearsome night.



cand am vazut cashback mi-a parut unul dintre cele mai frumoase, limpezi si dreamy filme ever. prin the broken, sean ellis doesn't live up to cashback standards. avem cadre frumoase cu canary wharf, cu metroul londonez, cu oglinzi care se sparg dupa cum le tuna si o povestea prea saraca pentru a te tine interesat timp de o ora jumate. probabil ca e saraca pentru ca nu asta a fost miza, ci "hai sa fac un film de atmosfera cu cadre lungi, miscari lente de camera si montaje scurtcircuitate". s-ar presupune ca lentoarea asta frustranta pregateste vreo explicatie maiestrita, pentru un aaa-ha! care ilumineaza naibii culorile alea gri. ei bine, nu. tema e simpla, clasica: doppelgangers on the loose - and that's all there is to it, really.

in autopsy, un muribund e tinut in viata cu pretul organelor catorva nefericiti care au ghinionul sa pice in plasa. e, intr-adevar, gory, dar are grave scapari de logica si nu aduce nimic nou pentru un horror.

nici from within nu aduce nimic nou pentru un horror. cel mult, se intreaba ce e mai rau si mai periculos: sa fii un habotnic lobotomizat, sau un practicat al magiei negre care se joaca de-a dumnezeu. raspunsul e ca ambele-s deopotriva de stupide si se lasa cu multe sinucideri. previzibil.

so there. i'll keep walking my road to finding the perfect horror film (care dureaza de cativa ani deja) - astea au fost doar niste statii.

Tuesday, March 24, 2009

GQ nr. 3 - aprilie

Băieți de caracter


Personajele din seriale trebuie să ajungă prietenii tăi, iar episoadele – niște telefoane pe care le dai în trafic ca să-i întrebi de sănătate. Altfel, înseamnă că serialul e prost.


Doi gentlemeni respectabili, dotați cu lipici, magneți și alte echipamente de primă mână duc o bătălie clasică pentru a ne ocupa timpul petrecut in fața televizorului cu două seriale care i-au lăsat pe americani cu gura și… ochii căscați. Californication a punctat un premiu Emmy și un Glob de Aur pentru rolul David Duchovny în rolul Hank Moody. Iar True Blood, scris de Allan Ball, care a mai creat și Sub pământ SRL și American Beauty, e câștigător al unui Glob de Aur pentru Anna Paquin în rolul Sookie Stackhouse. Ambele sunt producții originale HBO și pot fi vizionate pe HBO România.

Aș vrea să fiu Hank Moody.


Aș fi un scriitor a cărui carieră arată ca un grafic de funcții: succes, ratare, succes brusc datorită mediului online (cu ajutorul unui blog, evident). Aș avea fițe gen blocaje scriitoricești, lipsă de inspirație și de muze și m-ar caracteriza o boemie arogantă din care n-aș vrea să ies nici mort. Aș fi un copil mare.

M-aș culca din greșeală cu fiica minoră a angajatorului meu, care e totodată și viitorul soț al fostei mele soții (cu care, de fapt, n-am fost căsătorit niciodată).

Aș avea o fiică de treisprezece ani care, de cele mai multe ori, ar fi mai deșteaptă și mai înțeleaptă decât mine. De fapt, procentul de oameni care pot fi mai deștepți decât mine atunci când nu scriu ar fi într-o continuă creștere.

Aș ajunge sa ma culc de puține și intense ori cu cele majoritatea tipelor ca-mi pică în… fața ochilor. Fie că sunt menajere în reședințe prentețioase sau hippioate pe care le întâlnesc la supermarket și al căror nume nu-l cunosc. Doar e cel mai bun remediu pentru criza vârstei mijlocii! Dar aș iubi o singură femeie. Pe aceea care are cel mai frumos zâmbet din LA, din SUA, poate chiar din lume. Dar n-aș recunoaște asta decât atunci când e prea târziu ca să mai conteze, doar așa, ca să fiu tipic până la capăt. Și n-aș putea niciodată să prizez cocaină de pe fundul unei femei fără să mă întreb care-i sunt speranțele și visele – nu-i politicos.


Mi-aș putea permite să-i spun oricărui tip pe care nu-l suport ”Ia uită-te la ceas, să vezi ce târziu s-a făcut. Limba mica e la ”te” și cea mare la ”fut””. Aș avea un întreg arsenal de replici deștepte pe care le-aș mitralia spontan în stânga și-n dreapta. Aș avea un vocabular de invidiat pe care aș putea să mi-l expun peste tot, de la interviuri pentru radio până la discursuri de cucerit sexul cel mai frumos.

Aș avea tatuaje de star rock, bijuterii de star rock, eh, aș fi chiar prieten cu un star rock cu care aș împărți femei și căruia i-aș scrie biografia. Iar agentul meu literar ar fi un chel dement și pervers cu care m-aș înțelege perfect.

Aș fi suficient de puternic, de relaxat și de elegant încât să nu-mi fac prea mult sânge rău atunci când o fostă amantă îmi plagiază cel mai recent roman, cu care câștigă apoi celebritatea instantanee. Aș fi un tip cool. Și aș avea mulți fani în România!

Alteori aș vrea să fiu Bill Compton.

Aș trăi în Bon Temps, Louisiana, în America anilor 2000 și aș suge sânge așa cum beți voi bere. Aș face lucruri rele pe întuneric fetelor frumoase. Sigur, pun pariu că o să ziceți imediat: ”Păi, asta pot și eu!” Mmmnu. Sau, cu siguranță, nu cu același zvâc, aceeași pasiune și incomensurabilă ardere cu care o facem noi. Serios. N-ai decât să te uiți și să înveți.

Când discriminarea contra vampirilor, dar și acțiunile ipocrite care sunt întreprinse pentru a o stopa sunt două componente esențiale ale lumii de azi, sângele artificial ajunge să fie inventat, îmbuteliat, marketat și azvârlit pe piață. Evident, e o porcărie - are gust de rugină lichidă. Dar e motivul pentru care nouă, vampirilor ni s-a permis să ne integrăm propriile comunități închise în mijlocul comunităților la fel de închise, dar rasiste, de oameni obișnuiți. E și motivul pentru care am ”evoluat” - de la paria la cetățeni cu drepturi egale. Tot sângele artificial e cel care ar trebui să funcționeze pe post de lubrifiant al relațiilor dintre vampiri și cei ca voi. Dar lumea s-a împărțit deja în două: cei care sunt cu noi (cu care avem legături strânse fără a ne înfige caninii în pielea lor) și cei cărora le e frică de noi (adică aceia care sunt gustoși și apetisanți).

Iar eu aș fi printre puținii vampiri care ar încerca să dovedească faptul că noi și voi nu suntem ca apa și uleiul. Mi-aș face veacul într-un bar unde m-aș îndrăgosti de o persoană cu puteri speciale, căreia îi ajunge cu cuțitul la os și colții la gât din ce în ce mai des. Și ea ar fi o inadaptată, ca și mine, pentru că ar avea abilități speciale – ar putea să citească gândurile oamenilor. Ar fi înconjurată se un șef îndrăgostit în secret de ea, un prieten homosexual care face contrabandă cu sînge de vampir, un frate nemernic și nerecunoscător și o prietenă cu o mamă alcoolică și abuzivă.

Sigur, aș fi lângă ea ori de câte ori ar avea nevoie de mine. Mai puțin în cazurile când sunt judecat de vampirii seniori pentru că nu am întrecut măsura suficient de mult, pentru că nu am câștigat destui prozeliți pentru ordinul vampirilor și mai ales pentru că am reușit să mă combin cu cineva din afara lui.

… dar dacă stau să mă gândesc bine, aș vrea să fiu 2 în 1.

Monday, March 23, 2009

easy virtue

cel mai charming, funny, sweet si plin de va-va-voum film pe care l-am vazut de [prea] multa vreme-ncoace. dupa o piesa de noel coward, despre care citesc ca e he who virtually invented the concept of englishness for the 20th century.

personajul jessicai biel pica in casa familiei whittaker ca nuca-n perete, cu parul ei blond [o nuanta urata, ce-i drept] si-nfoiat, cu cerceii ei din alta lume, cu pantalonii atat de avant-garde si cu masinile ei de doua locuri care-i aduc bani, apare, cum spuneam, ca un element american disturbant si sarmant in cea mai uptight si british familie posibila, care o respinge instantaneu [cu exceptia componentilor de sex masculin agasati de cleveteala si blazati postbelic - nimic mai evident].

un mare + pentru muzica din film, cu coveruri din anii mult mai apropiati de momentul vorbirii decat cei in care se petrece actiunea.

e ciudata kristin scott thomas in rolul soacrei inacrite si unnaccepting - sunt convinsa ca erau o gramada de alte actrite care puteau fi si mai ale dracului si mai acre in rol. pe de alta parte, jessica biel se achita cel putin onorabil de datorie. desi - la fel, pun pariu ca erau multe altele carora le-ar fi stat mai bine in rolul asta. oricum, nu credeam s-o vad in asa ceva dupa 7th heaven si in ce o mai fi jucat ea, stealth parca, complet pasabil, in orice caz. mai sunt colin firth in rolul singurului om care o place cu adevarat si o apara pe intrusa de scorpii; si ben barnes in rolul sotului - copil [asta-i pustiul ala din narnia].

cum spuneam - lovely little gem!!!





Friday, March 13, 2009

quickies

the onion movie nu e in esenta un film, ci o colectie de scheciuri demente care fac pipi cu presiune peste hot topics of current media. funny indeed. istoria cepei aici. parca avem si noi ceva ~, times, sau cum era.

botched e probabil unul dintre cele mai fucked up filme pe care le-am vazut [si n-as zice ca am vazut putine]. heist kidnapping gory black horror comedy, mai precis. un fel de hot fuzz meets black sheep meets your average horror movie. optiunile sunt doar doua, a iti ceri o ora si jumatate din viata inapoi sau b you actually have fun while watching it - la mine a fost b.



summer scars sunt purtate de o gasca de chavs minori vs. un dude deranjat la mansarda care se simte dator sa-i pedepseasca pentru ca si pe el l-a pedepsit odata cineva. a se vedea stand by me. intens, concentrat, de bifat.

Tuesday, March 10, 2009

on walking cliches


dupa asa zisul [debatable issue] documentar american teen se intelege de ce absolut toate teen movies sunt asememenea: pentru ca that's all there is to them. barbies, emos, outcasts and other sad figures. ce e foarte funny e ca prototipul sportivului popular e un baschetbalist acromegalic cu o figura de cimpanzeu perfect, in timp ce geekul e cel dragut.

la fel cum orice lucru devine truism si cliseu pentru ca e intai adevarat, iar acest adevar e probat in circumstante universale, tot asa iese si un documentar care documenteaza cum tipii, tipele si tipurile stereo sunt aproape identice cu exact ceea ce ne imaginam despre ei. variatiunile sunt mici si superficiale. cam ca si filmul.

pana una-alta, nanette burstein a castigat doua premii la sundance pentru american teen si on the ropes.

bottom line is, d-abia astept sa scoata michael moore ceva nou.

ce-a fost asta? nu stiu, dar mai vine una.

aaah. producatorii. cei mai nedreptatiti oameni din industrie, si-alta nu. iau gloria cu lopata si-o arunca peste cast, iar lor nu le mai ramane nicio ciozvarta, acolo, de gust.

what just happened mi-a placut mai putin ca wag the dog, cu care se aseamana foarte mult [si se vede din avion ca-s regizate de un acelasi barry levinson]. de data asta, levinson a incercat sa arate un pic cat de lunga-i calea de la hollywood la cannes. totusi, e destul de funny. sprancenele usor ridicate ale lui robert de niro, plus moaca agasata [de bruce willis as himself] a lui john turturro fac toti banii. mai e si stanley tucci, mai e si sean penn as himself, plus robin wright penn [degeaba, ca-ntotdeauna]. cele mai misto montate parti sunt momentele de singuratate ale personajului lui robert de niro, dimineata sau in trafic.

de bifat, nu de insistat.



Monday, March 9, 2009

... si un vampir canta la pian in amurg. atunci cand nu juca baseball.

uai ce film prost am vazut. se numeste twilight si e regizat de o femeie [si cu asta am cam spus tot]. ecranizare dupa stephenie meyer. care stephenie si-a zis ca nu-i suficient sa pastiseze un roman cu vampiri mai de doamne-ajuta si s-a apucat sa sparga ea traditia cu saruri si piperuri gen stai sa vezi, ca vampirii nu dorm niciodata [?!], pot citi gandurile sau prevedea viitorul, veninul lor doare, in lumina soarelui pielea lor capata o pulbere glitterata [asta-i beyond any vampirical common sense!!!], vampirii vegetarieni = cei care nu mananca oameni samd.

se pare ca scenarista filmului a scris cateva episoade din dexter. probabil cineva i-a extras emisferele cerebrale si i le-a netezit bine inainte de a se apuca sa scrie twilight [care scenariu, btw, a fost terminat in sase saptamani], altfel nu-mi explic. dialogurile n-ai nici cea mai mica tentativa de umor [si har domnului, era cazul, e un teen movie].

pe scurt: girl moves out of town, girl is wanted by any male counterpart [tipul popular, tipul care scrie la gazeta liceului, tipul indian, vampirul cel bun, vampirul cel rau], girl meets vampire, girl falls in love with vampire, girl is hunted by human flesh eating bad vampire, girl is rescued.

scene-cheie: ei doi pe o pajiste cu iarba proaspata printre care-s presarate niste floricele mov, iar camera face un frumos 360 in jurul lor. o. el prefera debussy, ea da play la un cd cu debussy si el o invita la dans. oo. el canta la pian, ea sta in fotoliu si-l asculta. ooo.

asa, si copiii aia din rolurile principale joaca prost.


nda si-acu ma uit pe imdb si vad ca se face twilight 2. evident, doar tipa cu cartile a scris o serie intreaga, iar in cadrul final era victoria [bad & beautiful female vampire care poftea si ea o bucata de
personaj principal].

singurul lucru care mi-a placut cat de cat in film au fost culorile, griuri, verzituri, cenusiuri, ploi, nori si toata gama, desi chiar si din punctul asta de vedere putea sa arate mult mai bine.



nu inteleg. e primavara lui 2009, bunul simt cinematografic poate stimula potentialul pentru vampiresc in asa fel incat sa iasa ceva mult mai bun de atat. unul dintre ele aceste mult mai bune ceva-uri se numeste true blood si despre el am scris pentru gq aprilie. dar tare-as vrea sa vad si altele.

Sunday, March 1, 2009

drop it like it's legal precedent: you've come to the wong place


daca southpark e fun pana la abjectie si the simpsons fun pana la plictiseala, futurama e fun pana la capat. sau cel putin de parerea asta am fost dupa ce am vazut, fara sa detectez timpi morti, 5 sezoane de serial + filmele "bender's big score", "the beast with a billion backs", "bender's game" si - ieri - "into the green wild yonder". de data asta, cliseele contemporane gen trendul eco sau miscarea feminista impestritata cu roz cat cuprinde sunt biciuite si shakeuite cat sa iasa de niste dialoguri care ar trebui sa devina cult. deci nu stiu ce pastile ia groening si whoever it is that keeps writing futurama, dar vreau si eu.

leela: put your hands in the air!

snoop: should we wave 'em like we just don't care?

leela: that's optional.


Wednesday, February 25, 2009

Good Dick




Un film "underground". E povestea unei relatii cat se poate de neconventionale intre o tipa extrem de introvertita, cu un background psihiatric incarcat si un tip fara prea mult xp dar cu un impuls si un curaj incredibile.

M-a prins inceputul - cu muzica foarte buna si ea fumand in masina (cred ca aduce o idee cu inceputul din Spun) apoi gasca din videostore, care are o chimie aparte (Martin Starr, cel care arata ca Iisus are potential clar, il stiam si il vad aparand in continuare in ceva filme bune), si in cele din urma, franchetea personajelor si genul de relatie intre ei doi, in care respingerea violenta pare sa nu fie - asa cum e intr-o relatie normala - sfarsitul.

Multa atmosfera, un film candid, muzica draguta si o regie excelenta.

PS: Desi nu e explicat foaaaarte bine, sunt destul de convins ca "dick" din titlu nu e numele propriu.

Saturday, February 21, 2009

GQ, nr. 2, martie 2009

Poate crezi că ai răspunsuri la toate întrebările și ești de părere că ți se cuvine totul, fiindcă ești unic și special. Poate n-a fost nevoie să lupți niciodată pentru nimic. Poate ai fost doar o altă oaie într-o turmă uniformă și n-ai ieșit cu nimic în evidență. Poate că faci parte dintre cei care au avut bani de la părinți și nici o idee. Poate că aceia care nu-ți seamănă îți sunt indiferenți, sau poate te enervează atât de tare încât i-ai omorî pe toți dacă ți-ar sta în putere. Poate nu ai avut niciodată ceva în care să crezi cu putere. Poate că ești de părere că politica e o aiureală cu care nu merită să-ți pierzi timpul. Poate nu ai pus niciodată interesele celorlalți mai presus de ale tale. Sau, poate, pur și simplu, ești prea ocupat să-ți pese de ceilalți. Dacă ești toate astea sau doar câteva, atunci nu te uita la Milk. Nu-i de tine.

Dacă însă nu te recunoști în cele de mai sus, regalează-te cu performanța lui Sean Penn din cel mai recent film al lui Gus Van Sant. Nominalizat la 8 premii Oscar, acesta reprezintă a doua încercare (de această dată reușită) a lui Van Sant de a face un film despre Harvey Milk. Milk a fost unul dintre cei mai cunoscuți politicieni și activiști americani. Deși a avut o carieră scurtă în politică, a luptat pentru drepturile homosexualilor, devenind o figură celebră a comunității gay. El este cel care a făcut America și lumea întreagă să admită ca un reprezentat al unei minorități sexuale poate avea succes în politică și în viața privată. Cât despre film, putem afirma fără ezitare că Sean Penn a pus-o. De un premiu Oscar.

În piesa “Negustorul din Veneția” de Shakespeare, cămătarul Shylock îi cere lui Antonio, în loc de bani, o jumătate de kilogram din propria sa carne. În Seven Pounds, Will Smith e gata să cedeze vreo șapte. Inclusiv organe interne.

E greu de vorbit despre “Seven Pounds”. Dar trebuie să știi că… it’s not for sissies. La a doua colaborare cu regizorul Gabriele Muccino, după “The Pursuit Of Happyness / În căutarea fericirii” (2006), Will Smith face un rol ru-pă-tor alături de Rosario Dawson. E suficient să spunem că personajul lui Will e protagonistul unui accident în urma căruia mor șapte persoane, cu tot cu viitoarea sa soție. Hăituit de remușcări cumplite, acesta încearcă să ajute oameni nevoiași, după ce-i supune la diverse teste, pentru a se convinge că merită într-adevăr. Însa acest ajutor e… împins la extrem. Cum ziceam, nu-i un film de văzut, totuși, într-o duminică după-amiaza. Nu de alta, dar după o să fiți ușor dărâmați. Și n-o să mai aveți niciun chef de treburile administrative aferente unei seri de duminică.

Watchmen

De la regizorul lui “300”. Dacă îți plac în general ecranizările după benzi desenate, o să iubești“Watchmen”. Credeai că a fi superou înseamnă să fii infailibil? Ei bine, te înșeli. Li se întâmplă chiar și celor mai buni dintre noi. De văzut cu băieții, neapărat în 3d, ca să te simți parte a lumii în care supereroii costumați fac parte din peisajul cotidian.

Doubt

Scandal cu iz de pedofilie și gelozie într-o școală catolică, unde un preot devine mult prea afectuos cu un elev de culoare. Ecranizare după o piesă care a câștigat premiul Pulitzer, scrisă chiar de regizorul John Patrick Shanley. Cu oscarizații Philip Seymour – Hoffman și Meryl Streep. De văzut cu prietena cea mai bună, la cinema.

Two Lovers

Se zice că între două nu te plouă, dar nici bine nu-ți e. Un tip are de ales între o fată drăguță pe care i-o prezintă părinții și o nouă și fascinantă vecină. De văzut cu iubita, pe canapea. Ei o să-i placă de Joaquin Phoenix, ție de Vinessa Shaw, și pe amândoi o să vă enerveze Gwyneth Paltrow.

Tuesday, February 3, 2009

why i love mad men


dupa ce a scris cateva episoade din the sopranos, matthew weiner a avut o idee geniala si a nascut unul dintre cele mai bune produse tv... de cand exista tv. mad men e istoria unei celebre agentii de publicitate mixata cu istoria vietii private din anii 1960.

oh, the good old days, right? cand orice iesire din casa era un fashion statement, desi nu toata lumea arata ca o stepford wife. cand fumai cu sete si beai pantagruelic in tren, pe strada, la birou, acasa, langa copii nou - nascuti si in general everyfuckingwhere. cand gaseai legume si fructe eco la supermarket fara prea multa bataie de cap. cand nu exista decat telefon fix. cand foloseai masini de scris, nu mini notebookuri urate sau vaio-uri prea grele. cand advertisingul era mult mai aerisit decat a ajuns cateva zeci de ani dupa. cand copyurile erau lungi si storyboardurile naive si muncite, nu mazgalite. cand era in regula sa ascunzi sarcina numai ca sa devii o femeie de succes. cand puteai chiar sa devii una, fara sa te fi culcat cu nimeni pentru asta. cand oamenii de la leo, y&r, mccann, tbwa sau ddb erau niste unii cu care te bateai pe burta si-i spargeai la pitchuri, nu some big hot shots intimidanti. cand puteai sa te plangi de traficul din new york fara sa ai aerul ca spui cel mai mare truism. cand barbatii aratau a barbati, nu a papusei indecisi sexual. cand masinile aratau bestial. cand puteai sa fii housewife si toata lumea din jurul tau sa fie ok cu asta. utterly romantic, nu?

nu pot sa zic ca serialul e suficient de ritmat pentru gusturile mele. dar m-a prins foarte bine cu universul asta vetusto-modern de pe alta planeta cu miros straniu, care parca n-a existat niciodata - si totusi vine de undeva.







in +, gotta love the lines.
  • freud, you say? what agency is he with?
  • the reason you haven't felt it is because it doesnt't exist. what you call love was invented by guys like me to sell nylons.
  • i'm living like there's no tomorrow because there isn't one.
  • advertising is based on one thing: happiness. and you know what happiness is? it's the smell of a new car... it's freedom from fear. it's a billboard on the side of the road that screams with reassurance that whatever you're doing is ok. you are ok.
  • "what kind of company will we be?" "the kind where everyone has a summer house".
  • people want to be told what to do so badly that they'll listen to anyone.
  • why is it that every time a man takes you out to lunch around here, you're the dessert?
  • should we drink before the meeting, after the meeting, or both?
  • kids today... they have nothing to look up to... cause they're looking up to us.
si cam asta-i. 6 premii emmy, 3 globuri de aur si un al treilea sezon tba.