~ Here be spoilers ~

Saturday, March 28, 2009

"EveryBody Has Different Tastes"

nu mai vazusem de multa vreme un horror satisfacator, asa ca am bifat cate ceva de la after dark horrorfest [multumesc dana].

slaughter - arata cheap - e filmat in romania. altfel, pentru un horror low budget e ok, fiindca plotul are un twist fain spre final cand credeai ca you got it all figured out. o tipa care manca ciorba de dinti de la logodnic isi ia inima-n dinti si-l paraseste, ajungand, inevitabil, sa manance ciorba de dinti in alta parte [pun intended:))].

dying breed. e misto genericul. in rest, m-am speriat grav la unele bucati [again, pun is intended]. se porneste de la legenda lui alexander pearce aka pieman - puscarias din tasmania de pe la una mie opt sute si ceva, acuzat de crime si canibalism si se merge pe incantatoarea :)) idee de keeping traditions alive si enduring species that resist to live in spite of stupid people that chase them [vezi diavolul tasmanian]. deci, bun for a real shit-in-your pants fearsome night.



cand am vazut cashback mi-a parut unul dintre cele mai frumoase, limpezi si dreamy filme ever. prin the broken, sean ellis doesn't live up to cashback standards. avem cadre frumoase cu canary wharf, cu metroul londonez, cu oglinzi care se sparg dupa cum le tuna si o povestea prea saraca pentru a te tine interesat timp de o ora jumate. probabil ca e saraca pentru ca nu asta a fost miza, ci "hai sa fac un film de atmosfera cu cadre lungi, miscari lente de camera si montaje scurtcircuitate". s-ar presupune ca lentoarea asta frustranta pregateste vreo explicatie maiestrita, pentru un aaa-ha! care ilumineaza naibii culorile alea gri. ei bine, nu. tema e simpla, clasica: doppelgangers on the loose - and that's all there is to it, really.

in autopsy, un muribund e tinut in viata cu pretul organelor catorva nefericiti care au ghinionul sa pice in plasa. e, intr-adevar, gory, dar are grave scapari de logica si nu aduce nimic nou pentru un horror.

nici from within nu aduce nimic nou pentru un horror. cel mult, se intreaba ce e mai rau si mai periculos: sa fii un habotnic lobotomizat, sau un practicat al magiei negre care se joaca de-a dumnezeu. raspunsul e ca ambele-s deopotriva de stupide si se lasa cu multe sinucideri. previzibil.

so there. i'll keep walking my road to finding the perfect horror film (care dureaza de cativa ani deja) - astea au fost doar niste statii.

Tuesday, March 24, 2009

GQ nr. 3 - aprilie

Băieți de caracter


Personajele din seriale trebuie să ajungă prietenii tăi, iar episoadele – niște telefoane pe care le dai în trafic ca să-i întrebi de sănătate. Altfel, înseamnă că serialul e prost.


Doi gentlemeni respectabili, dotați cu lipici, magneți și alte echipamente de primă mână duc o bătălie clasică pentru a ne ocupa timpul petrecut in fața televizorului cu două seriale care i-au lăsat pe americani cu gura și… ochii căscați. Californication a punctat un premiu Emmy și un Glob de Aur pentru rolul David Duchovny în rolul Hank Moody. Iar True Blood, scris de Allan Ball, care a mai creat și Sub pământ SRL și American Beauty, e câștigător al unui Glob de Aur pentru Anna Paquin în rolul Sookie Stackhouse. Ambele sunt producții originale HBO și pot fi vizionate pe HBO România.

Aș vrea să fiu Hank Moody.


Aș fi un scriitor a cărui carieră arată ca un grafic de funcții: succes, ratare, succes brusc datorită mediului online (cu ajutorul unui blog, evident). Aș avea fițe gen blocaje scriitoricești, lipsă de inspirație și de muze și m-ar caracteriza o boemie arogantă din care n-aș vrea să ies nici mort. Aș fi un copil mare.

M-aș culca din greșeală cu fiica minoră a angajatorului meu, care e totodată și viitorul soț al fostei mele soții (cu care, de fapt, n-am fost căsătorit niciodată).

Aș avea o fiică de treisprezece ani care, de cele mai multe ori, ar fi mai deșteaptă și mai înțeleaptă decât mine. De fapt, procentul de oameni care pot fi mai deștepți decât mine atunci când nu scriu ar fi într-o continuă creștere.

Aș ajunge sa ma culc de puține și intense ori cu cele majoritatea tipelor ca-mi pică în… fața ochilor. Fie că sunt menajere în reședințe prentețioase sau hippioate pe care le întâlnesc la supermarket și al căror nume nu-l cunosc. Doar e cel mai bun remediu pentru criza vârstei mijlocii! Dar aș iubi o singură femeie. Pe aceea care are cel mai frumos zâmbet din LA, din SUA, poate chiar din lume. Dar n-aș recunoaște asta decât atunci când e prea târziu ca să mai conteze, doar așa, ca să fiu tipic până la capăt. Și n-aș putea niciodată să prizez cocaină de pe fundul unei femei fără să mă întreb care-i sunt speranțele și visele – nu-i politicos.


Mi-aș putea permite să-i spun oricărui tip pe care nu-l suport ”Ia uită-te la ceas, să vezi ce târziu s-a făcut. Limba mica e la ”te” și cea mare la ”fut””. Aș avea un întreg arsenal de replici deștepte pe care le-aș mitralia spontan în stânga și-n dreapta. Aș avea un vocabular de invidiat pe care aș putea să mi-l expun peste tot, de la interviuri pentru radio până la discursuri de cucerit sexul cel mai frumos.

Aș avea tatuaje de star rock, bijuterii de star rock, eh, aș fi chiar prieten cu un star rock cu care aș împărți femei și căruia i-aș scrie biografia. Iar agentul meu literar ar fi un chel dement și pervers cu care m-aș înțelege perfect.

Aș fi suficient de puternic, de relaxat și de elegant încât să nu-mi fac prea mult sânge rău atunci când o fostă amantă îmi plagiază cel mai recent roman, cu care câștigă apoi celebritatea instantanee. Aș fi un tip cool. Și aș avea mulți fani în România!

Alteori aș vrea să fiu Bill Compton.

Aș trăi în Bon Temps, Louisiana, în America anilor 2000 și aș suge sânge așa cum beți voi bere. Aș face lucruri rele pe întuneric fetelor frumoase. Sigur, pun pariu că o să ziceți imediat: ”Păi, asta pot și eu!” Mmmnu. Sau, cu siguranță, nu cu același zvâc, aceeași pasiune și incomensurabilă ardere cu care o facem noi. Serios. N-ai decât să te uiți și să înveți.

Când discriminarea contra vampirilor, dar și acțiunile ipocrite care sunt întreprinse pentru a o stopa sunt două componente esențiale ale lumii de azi, sângele artificial ajunge să fie inventat, îmbuteliat, marketat și azvârlit pe piață. Evident, e o porcărie - are gust de rugină lichidă. Dar e motivul pentru care nouă, vampirilor ni s-a permis să ne integrăm propriile comunități închise în mijlocul comunităților la fel de închise, dar rasiste, de oameni obișnuiți. E și motivul pentru care am ”evoluat” - de la paria la cetățeni cu drepturi egale. Tot sângele artificial e cel care ar trebui să funcționeze pe post de lubrifiant al relațiilor dintre vampiri și cei ca voi. Dar lumea s-a împărțit deja în două: cei care sunt cu noi (cu care avem legături strânse fără a ne înfige caninii în pielea lor) și cei cărora le e frică de noi (adică aceia care sunt gustoși și apetisanți).

Iar eu aș fi printre puținii vampiri care ar încerca să dovedească faptul că noi și voi nu suntem ca apa și uleiul. Mi-aș face veacul într-un bar unde m-aș îndrăgosti de o persoană cu puteri speciale, căreia îi ajunge cu cuțitul la os și colții la gât din ce în ce mai des. Și ea ar fi o inadaptată, ca și mine, pentru că ar avea abilități speciale – ar putea să citească gândurile oamenilor. Ar fi înconjurată se un șef îndrăgostit în secret de ea, un prieten homosexual care face contrabandă cu sînge de vampir, un frate nemernic și nerecunoscător și o prietenă cu o mamă alcoolică și abuzivă.

Sigur, aș fi lângă ea ori de câte ori ar avea nevoie de mine. Mai puțin în cazurile când sunt judecat de vampirii seniori pentru că nu am întrecut măsura suficient de mult, pentru că nu am câștigat destui prozeliți pentru ordinul vampirilor și mai ales pentru că am reușit să mă combin cu cineva din afara lui.

… dar dacă stau să mă gândesc bine, aș vrea să fiu 2 în 1.

Monday, March 23, 2009

easy virtue

cel mai charming, funny, sweet si plin de va-va-voum film pe care l-am vazut de [prea] multa vreme-ncoace. dupa o piesa de noel coward, despre care citesc ca e he who virtually invented the concept of englishness for the 20th century.

personajul jessicai biel pica in casa familiei whittaker ca nuca-n perete, cu parul ei blond [o nuanta urata, ce-i drept] si-nfoiat, cu cerceii ei din alta lume, cu pantalonii atat de avant-garde si cu masinile ei de doua locuri care-i aduc bani, apare, cum spuneam, ca un element american disturbant si sarmant in cea mai uptight si british familie posibila, care o respinge instantaneu [cu exceptia componentilor de sex masculin agasati de cleveteala si blazati postbelic - nimic mai evident].

un mare + pentru muzica din film, cu coveruri din anii mult mai apropiati de momentul vorbirii decat cei in care se petrece actiunea.

e ciudata kristin scott thomas in rolul soacrei inacrite si unnaccepting - sunt convinsa ca erau o gramada de alte actrite care puteau fi si mai ale dracului si mai acre in rol. pe de alta parte, jessica biel se achita cel putin onorabil de datorie. desi - la fel, pun pariu ca erau multe altele carora le-ar fi stat mai bine in rolul asta. oricum, nu credeam s-o vad in asa ceva dupa 7th heaven si in ce o mai fi jucat ea, stealth parca, complet pasabil, in orice caz. mai sunt colin firth in rolul singurului om care o place cu adevarat si o apara pe intrusa de scorpii; si ben barnes in rolul sotului - copil [asta-i pustiul ala din narnia].

cum spuneam - lovely little gem!!!





Friday, March 13, 2009

quickies

the onion movie nu e in esenta un film, ci o colectie de scheciuri demente care fac pipi cu presiune peste hot topics of current media. funny indeed. istoria cepei aici. parca avem si noi ceva ~, times, sau cum era.

botched e probabil unul dintre cele mai fucked up filme pe care le-am vazut [si n-as zice ca am vazut putine]. heist kidnapping gory black horror comedy, mai precis. un fel de hot fuzz meets black sheep meets your average horror movie. optiunile sunt doar doua, a iti ceri o ora si jumatate din viata inapoi sau b you actually have fun while watching it - la mine a fost b.



summer scars sunt purtate de o gasca de chavs minori vs. un dude deranjat la mansarda care se simte dator sa-i pedepseasca pentru ca si pe el l-a pedepsit odata cineva. a se vedea stand by me. intens, concentrat, de bifat.

Tuesday, March 10, 2009

on walking cliches


dupa asa zisul [debatable issue] documentar american teen se intelege de ce absolut toate teen movies sunt asememenea: pentru ca that's all there is to them. barbies, emos, outcasts and other sad figures. ce e foarte funny e ca prototipul sportivului popular e un baschetbalist acromegalic cu o figura de cimpanzeu perfect, in timp ce geekul e cel dragut.

la fel cum orice lucru devine truism si cliseu pentru ca e intai adevarat, iar acest adevar e probat in circumstante universale, tot asa iese si un documentar care documenteaza cum tipii, tipele si tipurile stereo sunt aproape identice cu exact ceea ce ne imaginam despre ei. variatiunile sunt mici si superficiale. cam ca si filmul.

pana una-alta, nanette burstein a castigat doua premii la sundance pentru american teen si on the ropes.

bottom line is, d-abia astept sa scoata michael moore ceva nou.

ce-a fost asta? nu stiu, dar mai vine una.

aaah. producatorii. cei mai nedreptatiti oameni din industrie, si-alta nu. iau gloria cu lopata si-o arunca peste cast, iar lor nu le mai ramane nicio ciozvarta, acolo, de gust.

what just happened mi-a placut mai putin ca wag the dog, cu care se aseamana foarte mult [si se vede din avion ca-s regizate de un acelasi barry levinson]. de data asta, levinson a incercat sa arate un pic cat de lunga-i calea de la hollywood la cannes. totusi, e destul de funny. sprancenele usor ridicate ale lui robert de niro, plus moaca agasata [de bruce willis as himself] a lui john turturro fac toti banii. mai e si stanley tucci, mai e si sean penn as himself, plus robin wright penn [degeaba, ca-ntotdeauna]. cele mai misto montate parti sunt momentele de singuratate ale personajului lui robert de niro, dimineata sau in trafic.

de bifat, nu de insistat.



Monday, March 9, 2009

... si un vampir canta la pian in amurg. atunci cand nu juca baseball.

uai ce film prost am vazut. se numeste twilight si e regizat de o femeie [si cu asta am cam spus tot]. ecranizare dupa stephenie meyer. care stephenie si-a zis ca nu-i suficient sa pastiseze un roman cu vampiri mai de doamne-ajuta si s-a apucat sa sparga ea traditia cu saruri si piperuri gen stai sa vezi, ca vampirii nu dorm niciodata [?!], pot citi gandurile sau prevedea viitorul, veninul lor doare, in lumina soarelui pielea lor capata o pulbere glitterata [asta-i beyond any vampirical common sense!!!], vampirii vegetarieni = cei care nu mananca oameni samd.

se pare ca scenarista filmului a scris cateva episoade din dexter. probabil cineva i-a extras emisferele cerebrale si i le-a netezit bine inainte de a se apuca sa scrie twilight [care scenariu, btw, a fost terminat in sase saptamani], altfel nu-mi explic. dialogurile n-ai nici cea mai mica tentativa de umor [si har domnului, era cazul, e un teen movie].

pe scurt: girl moves out of town, girl is wanted by any male counterpart [tipul popular, tipul care scrie la gazeta liceului, tipul indian, vampirul cel bun, vampirul cel rau], girl meets vampire, girl falls in love with vampire, girl is hunted by human flesh eating bad vampire, girl is rescued.

scene-cheie: ei doi pe o pajiste cu iarba proaspata printre care-s presarate niste floricele mov, iar camera face un frumos 360 in jurul lor. o. el prefera debussy, ea da play la un cd cu debussy si el o invita la dans. oo. el canta la pian, ea sta in fotoliu si-l asculta. ooo.

asa, si copiii aia din rolurile principale joaca prost.


nda si-acu ma uit pe imdb si vad ca se face twilight 2. evident, doar tipa cu cartile a scris o serie intreaga, iar in cadrul final era victoria [bad & beautiful female vampire care poftea si ea o bucata de
personaj principal].

singurul lucru care mi-a placut cat de cat in film au fost culorile, griuri, verzituri, cenusiuri, ploi, nori si toata gama, desi chiar si din punctul asta de vedere putea sa arate mult mai bine.



nu inteleg. e primavara lui 2009, bunul simt cinematografic poate stimula potentialul pentru vampiresc in asa fel incat sa iasa ceva mult mai bun de atat. unul dintre ele aceste mult mai bune ceva-uri se numeste true blood si despre el am scris pentru gq aprilie. dar tare-as vrea sa vad si altele.

Sunday, March 1, 2009

drop it like it's legal precedent: you've come to the wong place


daca southpark e fun pana la abjectie si the simpsons fun pana la plictiseala, futurama e fun pana la capat. sau cel putin de parerea asta am fost dupa ce am vazut, fara sa detectez timpi morti, 5 sezoane de serial + filmele "bender's big score", "the beast with a billion backs", "bender's game" si - ieri - "into the green wild yonder". de data asta, cliseele contemporane gen trendul eco sau miscarea feminista impestritata cu roz cat cuprinde sunt biciuite si shakeuite cat sa iasa de niste dialoguri care ar trebui sa devina cult. deci nu stiu ce pastile ia groening si whoever it is that keeps writing futurama, dar vreau si eu.

leela: put your hands in the air!

snoop: should we wave 'em like we just don't care?

leela: that's optional.