~ Here be spoilers ~

Friday, March 7, 2008

umbre miscatoare. nae caranfil. si restul e tacere

”Unde s-a mai pomenit așa ceva? Un film lung de două ore!!!”

(Leon)


Cineva spunea despre “Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil că “pân’ la urmă a ieșit un film autobiografic, și nici măcar, cât un film despre relația lui Caranfil cu producătorul. Who the fuck cares about that”. Well, I do. I swear to God, I do care. Și mai sunt câțiva cărora le pasă.

Am vrut să scriu despre filmul ăsta la cald. Pentru că așa merită. Da, în mod clar Caranfil “s-a scris pe sine”, cum se zice, dar mie mi-a placut chestia asta. Apoi, nu cred deloc că e doar despre relația lui Caranfil cu producătorul, ci despre dragostea lui pentru filme, despre “hobby-ul lui de pasiune”, dacă vreți. Mi-a placut destul de mult filmul per ansamblu, deși mi s-a părut ușor obositor.

Ca să scap de capitolul “cârcoteală și răutăți” de la bun început, vreau să spun că mi-am instalat o teorie. Regizorii români, pentru că de obicei fac filme în România și stau ani și ani să găsească bani pentru proiecte, au timp să croșeteze la scenariu. Sentimentul ăsta l-am avut la “Restul e tăcere”. Adică, pe bune, de unde să știi peste câți ani o să mai faci tu vreun film? Atunci vâri cât poți într-un sac neîncăpător, că poate data viitoare, dacă o să mai fie vreo dată viitoare, n-o să ai bani nici să umpli o sacoșică. Iar „Restul e tăcere” a costat enorm. Deci faci, nene, o complexitate și o stufoșenie pe care o montezi … complex!, într-un fel de orbecăie omu’ prin sală după energizant, lecitină, creieru’ partenerului de scaun și-alte alea. Și așa rezultă niste filme care au pretenția de grandios, care se vor a fi FILME MARI. Adică, gândiți-vă la “California Dreamin’” [nu că nu mi-ar fi plăcut!!!] sau “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, care e un eșec din punctul ăsta de vedere. Sau dacă-i vorba de Caranfil, așa mi s-au părut și “Asphalt Tango”, și “Filantropica”, și “E pericoloso sporgersi”. Chestia funny e ca lui Caranfil i-a reușit de data asta: “Restul e tăcere” e un film mare pentru noi, aici, in Nigeria.

Prin prisma subiectivității mele, desigur, susțin că tocmai ăsta este unul dintre motivele pentru care (mi-)au plăcut “432″, “A fost sau n-a fost” sau “Moartea domnului Lăzărescu”: curate lună, limpezi ca lacrima, dezinfectate, fără a fi aseptice, deloc obositoare, închegate clar. Prefer minimalismul solicitant și care pune probleme unei desfășurări de forțe de tip Hollywood. Prefer oricând “Interview” al lui Steve Buscemi glumei proaste care e “King Kong” al lui Peter Jackson.

Scena mea preferată e când toată echipa se chinuie să-i explice regelui fudul de urechi rolul regizorului în facerea unui film. Și mi-a mai plăcut foarte tare Ioana Bulcă în Aristizza, biata de ea, care încerca să-și nemurească Phaedra ei cu ajutorul filmului lui Vizante, ca să-i aprecieze talentul și generațiile viitoare. Și cum camera urca pe fețele interzise ale echipei care voia să filmeze în ploaie, excelent. Dar m-a enervat Caranfil că l-a pus pe Claudiu Niculescu [Leon] să-și incendieze rolele de film. Când l-am văzut intrând în pivnița aia de colecționar m-am gândit în secunda doi, să vezi acu prăpăd. Le sparge, face el ceva, trebuie umpic de dramă gratuită, nu se poate, trebuie să-și dea cu stângu-n dreptul puțin. Bine, că până la urmă s-a justificat gestul prin pedepsirea sprâncenatei ăleia de Mirela Zeța [Emilia], asta-i altceva. Dar tot o găselniță gratuită mi s-a părut. O rezolvare-artificiu.

Marius Florea Vizante e excelent în comedii. De teatru vorbesc. L-am văzut, mi-a plăcut. Dar văzându-l și în ”Restul e tăcere” parcă-mi venea să-l înghiontesc: ”Hai, măi băiatu’, acum zece ani mă făceai să am dureri de burtă de râs, hai că poți, your middle name is ”simpatic”, străduiește-te, ai mâncat azi-dimineață?, hai că se poate, mai cu viață”… și tot așa.

În rest, mi-aș fi dorit să văd niște cadre mai largi, mai bogate, mai respirate [că până și câmpurile alea de la Vidinul simulat mi s-au părut înghesuite], ca să rimeze mai bine cu pretenția de compoziție amplă și grandioasă care se vrea a fi filmul. Cearta generalilor în rezervă pe rolul de regizor ad hoc mi s-a părut o aiureală gratuită, deloc amuzantă.

Apropo de make up-ul varză de care povestea cineva care a lucrat la film, urâțel de tot Niculescu cu ridurile alea de tip laba gâștii prost simulate, complet inexistente în real, din câte țin minte. Aiurea erau și perucile alea nefiresc de supergluiate. Și apropo de Niculescu… mă întreb… o fi văzut el “Wag The Dog” înainte de filmări? O fi stat el cu lupa pe Dustin Hoffman puțin? Așa ar fi fost drăguț. Îmi pare rău, dar faptul că am avut ocazia să-l cunosc în realitate nu mi-a dat voie să-l apreciez cum se cuvine în rol - îmi e profund antipatic.

Iar în concluzie, bravo Caranfil pentru că ai reușit să demonstrezi că iubești filmele și iubești să le faci. Domnilor, vă doresc. Să vedeți filmul, dar neapărat la cinema. Cu bilet plătit, da.