~ Here be spoilers ~

Monday, April 30, 2007

“funerals. sex. death. i’m gonna go out and play”

the unsaid - un thriller cu andy garcia, cum altfel decat misto.

ghost dog - the way of the samurai de jim jarmusch. cu recent oscarizatul forest whitaker, respect. mafioti, carti, porumbei calatori si inghetata, that’s jarmusch. din nou, amprentele lui: ingenuitate, puritate, inocenta, delicatete, alienare, commitment. plus muzica bestiala a lui rza. am lacrimat umpic la final, da’ sa nu mai spuneti la nimeni.

hurlyburly: foarte tare, frate!!! sean penn, kevin spacey, chazz palminteri. pe scurt: glam sex + glam drugs + glam philosophy = shitty lives, where corny issues prevail. un scenariu fabulos [deci my kind of movie] - si asta pentru ca are la baza o piesa de david rabe, ceea ce explica si faptul ca-i static si teatral. replici memorabile sunt ridicate la fileu cu o viteza uluitoare, de fapt, n-as zice ca e vorba de tenis verbal, ci mai degraba de squash! spacey, care e unul dintre actorii mei - fetis, nu se dezminte nici in filmul asta - e cinicul perfect, iar chestia asta combinata cu carisma lui is simply to die for.

you want me to be kinder! softer! i say… i say no! be harder! be a rock. or polyurethane! i say, be a thing and live.

if your manner of speech is in any way a reflection of what goes on inside your head, you are lucky you can tie your shoes.

i don’t care.
what do you mean, you don’t care?
it doesn’t matter to me anymore.
no, it matters, and you care. what you mean is it doesn’t make any difference!
UGH! i cannot stand this semantic insanity ANYMORE! i can’t be that specific about my feelings! i can’t!

he’s a broad already, phil. she’s done everything that every other broad done. she had a dump on me.

funerals. sex. death. i’m gonna go out and play.

a scanner darkly. keanu reeves, woody harrelson, robert downey jr., winona ryder. ecranizare dupa un roman de philip k. dick. pe sistemu’ “nu drogurilor, da benzilor desenate” [aici aud cel putin un cetitor razand...], ceea ce mi s-a parut interesant la filmul asta e felul in care e facut: cu creionul pe hartie, cel putin in prima faza. dupa ce-am trecut de discomfortul provocat de figurile si corpurile unor actori pe care-i stiu ca-s alcatuiti din carne si oase, plus miscarile lor chinuite, am putut sa apreciez si arta desenului combinat cu imaginile miscatoare… e frumos si placut ochiului. great handjob, ca sa zic asa. mai multe despre tehnica folosita aici.

rotoscoping-topper.jpg

13 [tzameti] de gela babluani. castigator anul trecut la sundance, la tiff si la venetia. cinematografie de o puritate si o eleganta de zile mari. impresionant, curat, pur, filmul ca si pustiul ala, care e de mare angajament. eu nu l-am digerat in nici un caz ca pe un thriller, desi asa e vandut. partial, e un fel de fight club “caritabil”, cu mize mai mari. pe de alte parti, e un film despre altruismul care costa prea scump.

cet obscur objet du désir, de luis buñuel. au fost momente cand am ras cu lacrimi, ca si la le charme discret de la bourgeoisie. ca doar dragostea te face de tot rasul, asta e :)). carole bouquet si angela molina in acelasi rol de micuta perversa care-l joaca in [si nu intre] picioare pe fernando rey. ceea ce n-am inteles e argumentul utilizarii a doua actrite pentru ca ar reprezenta doua fatete ale personalitatii ei [nu-s deloc diferite din punctul asta de vedere]. filmul e ca o partida de sex fara orgasm [exact ca si le charme discret de la bourgeoisie]: nimic finalizat, cautare perpetua, obsesie, masochism figurat, poate si un usor feminism… and yet so awesome!:)

13y4×02uont66299c8fsrm6fft03×2924-small.jpg

la grande bouffe, sau sex, imbuibare si consum pana la darea coltului. rasu’-plansu’ cu marcello mastroianni, michel piccoli, ugo tognazzi si philippe noiret. hedonist, orgiastic, bulimic, a se consuma cu multa lamaie.

Sunday, April 22, 2007

“love is a mighty power”

a love song for bobby long makes one long… for wanting to sense new orleans, heat and quietness. sunt putine filme in care nu-mi vine sa-l iau la palme pe john travolta, cu toata charisma lui cu tot. asta e unul dintre ele, fiindca face un personaj jos palaria.

bin jip de kim ki-duk e un film curat, emotionant si mai mult decat tandru. in tot: joc, gestica, mimica, atmosfera, imagine, lumini. te bucuri de el fara cuvinte, asa cum si personajele se iubesc fara sa vorbeasca. minunat.

little children de todd field. chestia tare e ca mi-a amintit de in the bedroom, pe care l-am vazut acum multi ani si care mi-a placut tare, iar cand am cercetat umpic situatiunea am vazut ca-i facut tot de el. avem kate winslet in rol de mama casnica, adulterina si inadaptabila la viata dintr-o suburbie americana tipica. the “little children” din titlu nu sunt neaparat copiii comunitatii amenintati de vecinul pedofil proaspat iesit din inchisoare. mai degraba, sunt personajul lui kate si cel al lui tom wilson, care, o data ce-si experimenteaza povestea pasionala la varsta adulta, a casniciei rutiniere si a copiilor care nu le permit sa mai aiba timp pentru ei, se reintorc “acasa” [invigorati si deloc spasiti], dupa ce s-au dedulcit dintr-un soi de fruct oprit din care au avut curajul sa se infrupte… si bine ca l-au avut. frumos de tot.

the lost room e un film in trei parti ["the key and the clock", "the comb and the box", "the eye and the prime object"] facut pentru sci fi channel, cu peter krause, kevin pollak si julianna margulies. mie mi-a placut mult povestea: o camera de motel se transforma intr-o poarta catre un univers paralel, iar obiectele care existau inauntru capata caracteristici neobisnuite. cei care ajung in posesia lor se organizeaza in secte, grupuri si bisericute, colectionandu-le, utilizandu-le in folosul propriu, luptandu-se cu disperare pentru ele si confruntandu-se cu raul pe care il aduce cu sine manipularea lor. ba chiar se crede ca obiectele ar fi parti dintr-o entitate divina, iar aducerea lor impreuna ar fi un fel de second coming. very catchy and entertaining.

breaking the waves. din nou, von trier si iubirea cre[s]tina. am sa spun ce probabil s-a spus de sute de ori despre filmul asta. normalitatea e un concept ultrasubiectiv. iar granita dintre normalitate si boala psihica e uneori foarte greu de trasat. emily watson e sublima. personajul ei stie ca love is a mighty power si-atunci isi pune trupul in slujba ei si a lui dumnezeu prin sacrificiu. e “nebuna satului”? e doar indragostita si-atat? e o nebuna indragostita? sau e doar de o naivitate incredibila, ceea ce o conduce, inevitabil, la autodistrugere? nu stiu si nu cred ca mai conteaza. ceea ce sigur stiu e ca filmul asta e maret. si breathtaking.

the faculty. un horror [vorba vine...] de robert rodriguez cu josh hartnett, elijah wood, salma hayek, famke jannsen, usher. varza. avem niste profesori posedati de extraterestri & elevii lor, care incearca sa-i impiedice pe astia sa nu se reproduca, pardon, sa nu contamineze toata natiunea cu gena extraterestra. foarte multa varza si in ceea ce priveste scenariul. de exemplu: I’m sick of you, little boy. And if I have to see you peddling your little “Wonder Dust” again, I’m gonna shove my foot so far up your ass, you’ll be sucking my toes ’till graduation. plus multiple referiri la stephen king, robert zemeckis si alti creatori de senzatii tari cu care se fac comparatii mai mult sau mai putin implicite. mai aveau umpic si introduceau o scena in care personajele se uitau un horror zicand “stai! nu raspunde la telefon! vezi ca monstrul e dupa usa!”, ca-n toate horrorurile proaste. so lame. in fine, filmul are aerul ca nu se ia prea mult in serios, din fericire, asa ca macar sper ca echipa s-a distrat la filmari, ca eu nu.

Tuesday, April 10, 2007

… but of course it’s true. it’s on tv

el laberinto del fauno. ma asteptam la mai mult. si mi-ar fi placut mai mult daca nu s-ar fi intamplat in spania post-razboi. scarbosenii inutile pe alocuri. da-mi tideland de trei ori pe zi si n-am greturi, dar aici mi s-au parut cateva chestii gratuite. l-am vazut pana la capitolul 12, unde mi s-a intepenit dvdul de la geppetto si dupa ce am incercat de doua ori sa repar duda am renuntat, m-am dus pe themoviespoilers si-am aflat ca m-ar fi dezamagit si mai tare, deci no loss.
coffee&cigarettes. mie-mi place foarte mult jarmusch pentru ca mi se pare etapizat, secvential, perfectionist, construieste frumos, are mania detaliilor si e induiosator [mai ales prin absurditate]. pentru mine filmele astea sunt la fel de priceless ca si moaca tampa a lui bill murray din broken flowers, cu un buchet de trandafiri roz in mana, all embarassed & innocent. plus toata pleiada aia de actori care-mi plac mie intr-unul si acelasi film, i could not ask for more. e greu sa aleg bucatile care mi-au placut cel mai mult, dar daca e musai, atunci sa fie cea cu jack& meg white si cea cu alfred molina & steve coogan.
fucking amal/show me love, frumoasa poveste, m-a miscat, dar imaginea e atat de urata ca-ti vine s-o iei la goana. pacat. parca-i un ceva romanesc ieftin si chinuit.
cainele da din coada pentru ca e mai inteligent decat ea. dar se mai intampla sa dea si coada din caine. adica sa futem poporul cu televizorul. deja simt cum imi creste nasul: am vazut wag the dog de barry levinson - a comedy about truth, justice and other special effects. one great pinnochio movie, cu robert de niro, dustin hoffman, anne heche si dement[ial]ul woody harrelson. co-scenarist: david mamet. pentru a deturna atentia presei de la un scandal sexual in care e implicat actualul presedinte al SUA fix inainte de alegeri, se pune la cale o megamasinatiune ametitor de hilara si de incredibila. de notat tema secundara cu frustrarea producatorilor, etern necreditati. nici macar atunci cand vor sa faca o versiune la “moby dick” din perspectiva balenei. [oh boy, does this sound familiar or what].
je vous trouve tres beau, o laba trista. ma sictireste exploatarea prejudecatilor de orice tip, in speta fata de romancele/rusoaicele sarantoace etc care viseaza la un fat frumos din strainatate [in cazul de fata era si urat, si bosorog, si taran]. le exploatezi [vorba vine, ca nici macar nu sunt tratate in vreun fel proaspat in filmul asta] si-apoi le pui un label cu “arta” sau “entertainment”. a se slabi. oricum, je vous trouve tres beau nu e nici una, nici alta, e o inutilitate plicticoasa.
dogville, mai misto decat manderlay. imi plac extrem de tare decorurile si settingul din filmele astea doua, felul cum sunt jucate, taiaturile bruste si, bineinteles, greutatea de sensuri care trece dincolo de astea. tot, tot, tot.
epic movie. tineam sa-l vad pentru ca speram sa se ridice macar la piciorul broastei celui mai prost scary movie, dar nu. singura chestie cat de cat fun e sa recunosti personaje si faze din filmele anului trecut, ceea ce nici nu-i greu. un mare vax.
the i inside, cu ryan phillippe. un fel de memento, da’ slabut rau. a nu se lua in calcul pentru vizionare.
trust the man, nice, un fel de sidewalks of new york, cu mai putine personaje si mai light.
thank you for smoking, simpatic, mai ales prin relatia dintre personajele lui aaron eckhart si cameron bright.
hogfather, ecranizare dupa cartea cu acelasi nume de terry pratchett. foarte grav, m-am ras pe alocuri. arata extrem de bine, avand in vedere ca e un film facut pentru tv.

Wednesday, April 4, 2007

“i really do have love to give; i just don’t know where to put it”

in sfarsit, am pus mana pe hedwig and the angry inch, de si cu john cameron mitchell. o experienta vizuala exotica si, cum sa-i zic, al dracului de inubliabila. de neratat, mai ales ca sa vedem ca dumnezeu a lasat pe pamant tot felul de lucrusoare care ar trebui sa fie egale unele cu altele [dar asta e doar una dintre perspective, normal].

“Do you accept Jesus Christ as your personal Lord and Saviour?” “No, but I love his work.”

… and then wow [probabil asta a zis si paul haggis dupa ce a vazut filmul asta. apoi s-a hotarat sa faca si el crash. precis l-a vazut cu luare-aminte si innaritu, inainte sa faca amores perros, pentru ca, nu-i asa, "we may be through with the past, but the past ain't through with us"]. adica magnolia, de paul thomas anderson. o megadistributie. tom cruise e tare. e de-acolo. “respectati pula!!!”. haha. asta e singurul film in care imi place de el in afara de vanilla sky. finalul face toti banii si toate cele trei ore. m-a lasat masca… “and when it rains, it pours”.

eragon. sunt foarte dezamagita, mai ales daca e sa-l compar cu cartile. storyline saracut, efecte speciale nu ca saracute, ci lipite pamantului. probabil ca ani de-a randul de-acum incolo nu se va ridica absolut nimic nici macar pana la glezna stapanului inelelor, dar… i expected it to be - well, more… singurul lucru frumos e jeremy irons, care se straduieste. a, si relatia dintre eragon si saphira [vocea = rachel weisz], who makes a great pet, chestie insuficient exploatata in fantasy-uri, din cate am vazut /citit eu. si apropo de exploatat, astept si urmatoarele episoade, cand speram ca vom vedea mai mult de cinci cadre cu john malkovich.

marie antoinette. delicios vizual. maimuta asta insuportabila de kirsten dunst e foarte potrivita in rol de fetita rasfatata care se bucura de lux. stare, gestica, mimica, atmosfera, muzici bune [rameau, air, aphex twin, the cure, the strokes!], culoare, spatiu, prajituri, jeleuri, fondante, peruci, pantofi, dantele, matasuri si brocarturi, nu e nevoie de replici prea multe, nici de politica, avem destule asa… un curcubeu de film. un film cand stai duminica dimineata in parc la umbra, caldura inca nu s-a lasat si prin ochii intredeschisi incerci sa distingi culorile din baloanele de sapun pe care le face pustiul de-alaturi si sa anticipezi nebunia care va urma la noapte… sau s-o rememorezi pe cea care s-a intamplat noaptea trecuta.

apocalypto. surprinzator, mi-a placut mult de tot povestea, m-a prins foarte bine, nu m-am plictisit deloc. probabil my inner male part s-a bucurat de filmul asta. apoi, m-au fermecat exotismul, casapeala si animalele alea fioroase si bataioase de pe vremuri cunoscute sub numele de barbati, haha. un film foarte hollywoodian, totusi.

Tuesday, April 3, 2007

me against the 300

VO complet inutil. adica, pentru ce? ca sa dea mai mult feeling de poveste si de istorie? pai… asta ar fi trebuit sa fie feelingul by default. dar nu e. foarte, foarte enervanta vocea, mi se parea de desene animate. si pe masura ce rula filmul, it struck me: astea chiar SUNT desene animate. n-am inteles nici ce cauta muzica aia gen metale-grele-de-vama-veche-dupa-ce-ai-vazut-rasaritul-si-iti-bei-cafeaua-la-bibi in scenele in care te-ai fi asteptat sa-ti curga o lacrima de atata maretie si grandoare si majestuosenie care se chinuia sa transpara de-acolo. plictiseala clasa intai. troia se pisa pe 300 fara probleme.

per ansamblu, am avut un sentiment foarte ciudat ca sunt un robot care se uita la filme cu stramosii lui. sau ca traiesc printre stramosii stramosilor nostri greci care au, totusi, posibilitatea sa se uite la un film cu roboti. sau ceva. nu pot sa explic exact. hai sa exagerez umpic si sa zic ca e o impietate sa digitalizezi istoria, na. e prea inaintea timpului pe care am eu chef sa-l experimentez vizual. sau e ca si cum ai purta lana groasa cu dantela fina, ciorapi flausati la sandale, in fine. probabil ca ar trebui sa revad ceva oldies and goldies ca sa contracarez. n-a desteptat in mine nicio emotie [gen uau. uite-i ce sunt in stare sa faca pentru sparta. uau. uite-i cum rup din ei etc etc] si gasesc asta suparator, avand in vedere despre ce fel de film e vorba si avand in vedere faptul ca pe mine ma emotioneaza destul de usor filmele.

apropo de faptul ca s-a facut dupa benzi desenate. well, mie mi-a placut foarte mult cum arata aeon flux, de exemplu. si sin city. ala era un hibrid de manarii digitale si filmari reale asumat, bazat pe benzi desenate. dar sentimentul pe care l-am avut eu uitandu-ma la 300 a fost de DESEN ANIMAT INCROPIT. ceea ce, culmea, n-am simtit deloc uitandu-ma la sin city. 300 e hibridizat intr-un fel inacceptabil pentru mine ca privitor. impactul vizual pe care l-a avut asupra mea a fost… uncomfortable. animalele de lupta felt so wrong. moaca gay si impodobita a lui xerxes felt so wrong [asta in conditiile in care mi-a placut cum erau ornati si machiati aia din apocalypto]. 300 mi s-a parut ca e alcatuit din niste imagini miscatoare. it felt unreal! mi s-a parut ciudata tocmai chestia asta, ca ma uit la un desen animat care de fapt se vrea a fi film. in sin city mi s-au parut mai bine delimitate lucrurile desenate de lucrurile filmate. in 300, granita asta nu a existat pentru mine.

si cand ma uit la acum la niste stilluri din film mi se pare ca tin in mana un pistol de playstation si ca pot sa-i gauresc tampla dreapta lui xerxes. lame.

prefer the crazy 88. now that’s fun. astia 300 m-au dezamagit. si inca urat.

Sunday, April 1, 2007

“where would we be without our painful childhoods?”

takashi miike - audition - extreme japanese horror.avi. o fi extrem, adica ceva acupunctura, ceva mutilari live, dar nu-i nimic insuportabil, din punctul meu de vedere, poate doar felul curatel si simplissim cum e filmata prima ora [desi, in fine, o fi si curatenia aia ceva avertisment pentru ce va sa vie in a doua parte]. ecranizare dupa ryu murakami, deci he’s now on my “to do” list.

doua filme escelentissime: mysterious skin de gregg araki e o poveste foarte frumoasa, foarte bine jucata, dureroasa, sensibila si intensa, despre doi pusti, trecuturile lor mizerabile si vietile la fel. o recomandez din suflet.

chumscrubber, sarcastic si de plastic, fara sa fie strident, care se petrece in “the best of all possible worlds” cu placebo pe ost. un megafilm foarte in, foarte now, ba chiar right now! glenn close, carrie anne moss, ralph fiennes, rita wilson si altii sunt o liota de parinti disfunctionali care graviteaza in jurul unor copii la fel de fututi ca si ei, pe care sau ii ignora, sau ii includ in propriile tratate de psihiatrie. 1. For parents: The Chumscrubber is everything we ignore - all those subjects and conversations that parents and teens should be having but aren’t - the physical embodiment of everything we’d rather not deal with, everything that causes pain, or discomfort. 2. To teenagers: The Chumscrubber is a hero, a survivor, a fellow teenager who arrives into the real world to protect and keep his or her friends clean. A Chumscrubber is the one that fights against all odds to keep things authentic. When everyone is busy being superficial and playing the “ignorance is bliss” card, the Chumscrubber comes and knocks some sense into the world. This can be achieved in seemingly insignificant moments, I suppose… Just one or two words, a look, a well-timed sigh. The Chumscrubber is what the parents don’t want to think about because the idea of the child being more in-tune with life than the adult is just plain depressing. The parents are the ones that are supposed to be solving problems, trying to save the world. When they can’t do it, they ignore it. Ignorance is bliss, ignorance is bliss.

chumscrubber.jpg

volver. m-a enervat ca dezvaluirile sunt concentrate in ultimul sfert de ora, e prea mult si grav de digerat in prea scurt timp, si totusi filmul e prea lung. nu m-am putut descurca cu atatea elemente care aproape frizeaza absurdul de fortate ce sunt si pe care personajele le administreaza prea simplu. apoi, personajul lui penelope e prea ravisant pentru lumea aia atat de ordinara, din punctul meu de vedere a fost un miscast. la cum arata, mi s-a parut rupta din alta lume. si pe tot parcursul filmului nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc cum l-am fi receptat noi daca era facut de un roman [eu una stiu exact cum].

the science of sleep - watching michel gondry is like reading boris vian. mi-a amintit de jeux d’enfants, nu stiu exact de ce.

running with scissors, de ryan murphy care face si scrie nip/tuck, deci… va puteti imagina. foarte tare. un fel de the royal tenenbaums meets the squid and the whale - si cu asta am spus tot.

runningwithscissors2_large.gif

the fountain de darren aronofsky. povestea e clasica, dramatica, siropoasa. ceea ce o salveaza insa sunt multiplanurile pe care se desfasoara si felul cum interactioneaza ele. si moartea pentru creatie ca subtema. muzica-i de mare suport si de mare angajament. dar treaba frumoasa cu filmul asta este ca e nemaipomenit de misto vizual. sunt culori, efecte, jocuri, transparente, sunt o multime de racorduri si de miscare, si cromatice care rezulta intr-o mare incantare pentru ochi. de experimentat neaparat.

parfumul - superb.

“in l.a., nobody touches you. we’re always behind this metal and glass. i think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we

am si uitat ce naiba am mai vazut, ca am vazut o gramada, cu varfurile storytelling, fear, anxiety & depression si welcome to the dollhouse by my beloved todd solondz [asta cred ca e cel mai putin strong film al lui], mystic river de clint eastwood [inca un mare rol mic by laura linney], lonely hearts [un fel de bonnie si clyde unde salma face pe diva si chiar si este], bandits de barry levinson [cu cate blanchett in rol de varf al unui triunghi echilateral foarte simpatic] si crash [cu michael peña, cel mai tare dintre multi altii tari] de paul haggis [fiind el scriitor si producator de million dollar baby, deci funia si sapunul erau asigurate]. crash mi-a placut foarte mult [nici nu m-as fi asteptat la altceva din partea mea], dar am sa-i reprosez 1 ca e prea tezisto-moralist si 2 ca tema e prea stravezie si prea repetata deloc subtil in fiecare scena, in fiecare cuplu de personaje si urla in fiecare cadru, ca si cum ai sublinia un pasaj dintr-o biblie cu foi subtiri la pagina 799 [unde scrie 'thou shalt suffer because you are too engrosed in you own issues to see that those who are different do not have much to do with them'] si urmele minei s-ar vedea pana la 899 [unde scrie 'thou shalt suffer because you are different and you will always have to deal with this'].

the prestige, e neaparat de vazut, charming si captivant.

getimagephp.jpg

infamous mi-a placut mult, personajul ala e atat de ridicol incat ii plangi de mila, apoi ii plangi de mila din alte motive si la finalul filmului iti dai seama ca n-ar trebui sa-i plangi deloc de mila pentru ca e un creator implinit. in cele din urma. si da, daniel craig foarte tare.

harsh times, pe care vi-l foarte recomand, cu dulceata de freddy rodriguez din 6 feet under si cu un christian bale la fel de redneck ca intotdeauna, dar care in filmul asta e defect rau de tot si face un rol de care sa-ti amintesti.

harshtimes8.gif