~ Here be spoilers ~

Sunday, April 22, 2007

“love is a mighty power”

a love song for bobby long makes one long… for wanting to sense new orleans, heat and quietness. sunt putine filme in care nu-mi vine sa-l iau la palme pe john travolta, cu toata charisma lui cu tot. asta e unul dintre ele, fiindca face un personaj jos palaria.

bin jip de kim ki-duk e un film curat, emotionant si mai mult decat tandru. in tot: joc, gestica, mimica, atmosfera, imagine, lumini. te bucuri de el fara cuvinte, asa cum si personajele se iubesc fara sa vorbeasca. minunat.

little children de todd field. chestia tare e ca mi-a amintit de in the bedroom, pe care l-am vazut acum multi ani si care mi-a placut tare, iar cand am cercetat umpic situatiunea am vazut ca-i facut tot de el. avem kate winslet in rol de mama casnica, adulterina si inadaptabila la viata dintr-o suburbie americana tipica. the “little children” din titlu nu sunt neaparat copiii comunitatii amenintati de vecinul pedofil proaspat iesit din inchisoare. mai degraba, sunt personajul lui kate si cel al lui tom wilson, care, o data ce-si experimenteaza povestea pasionala la varsta adulta, a casniciei rutiniere si a copiilor care nu le permit sa mai aiba timp pentru ei, se reintorc “acasa” [invigorati si deloc spasiti], dupa ce s-au dedulcit dintr-un soi de fruct oprit din care au avut curajul sa se infrupte… si bine ca l-au avut. frumos de tot.

the lost room e un film in trei parti ["the key and the clock", "the comb and the box", "the eye and the prime object"] facut pentru sci fi channel, cu peter krause, kevin pollak si julianna margulies. mie mi-a placut mult povestea: o camera de motel se transforma intr-o poarta catre un univers paralel, iar obiectele care existau inauntru capata caracteristici neobisnuite. cei care ajung in posesia lor se organizeaza in secte, grupuri si bisericute, colectionandu-le, utilizandu-le in folosul propriu, luptandu-se cu disperare pentru ele si confruntandu-se cu raul pe care il aduce cu sine manipularea lor. ba chiar se crede ca obiectele ar fi parti dintr-o entitate divina, iar aducerea lor impreuna ar fi un fel de second coming. very catchy and entertaining.

breaking the waves. din nou, von trier si iubirea cre[s]tina. am sa spun ce probabil s-a spus de sute de ori despre filmul asta. normalitatea e un concept ultrasubiectiv. iar granita dintre normalitate si boala psihica e uneori foarte greu de trasat. emily watson e sublima. personajul ei stie ca love is a mighty power si-atunci isi pune trupul in slujba ei si a lui dumnezeu prin sacrificiu. e “nebuna satului”? e doar indragostita si-atat? e o nebuna indragostita? sau e doar de o naivitate incredibila, ceea ce o conduce, inevitabil, la autodistrugere? nu stiu si nu cred ca mai conteaza. ceea ce sigur stiu e ca filmul asta e maret. si breathtaking.

the faculty. un horror [vorba vine...] de robert rodriguez cu josh hartnett, elijah wood, salma hayek, famke jannsen, usher. varza. avem niste profesori posedati de extraterestri & elevii lor, care incearca sa-i impiedice pe astia sa nu se reproduca, pardon, sa nu contamineze toata natiunea cu gena extraterestra. foarte multa varza si in ceea ce priveste scenariul. de exemplu: I’m sick of you, little boy. And if I have to see you peddling your little “Wonder Dust” again, I’m gonna shove my foot so far up your ass, you’ll be sucking my toes ’till graduation. plus multiple referiri la stephen king, robert zemeckis si alti creatori de senzatii tari cu care se fac comparatii mai mult sau mai putin implicite. mai aveau umpic si introduceau o scena in care personajele se uitau un horror zicand “stai! nu raspunde la telefon! vezi ca monstrul e dupa usa!”, ca-n toate horrorurile proaste. so lame. in fine, filmul are aerul ca nu se ia prea mult in serios, din fericire, asa ca macar sper ca echipa s-a distrat la filmari, ca eu nu.

No comments:

Post a Comment