the hobbit.

vineri seara am fost in culmea fericirii pentru ca am vazut the hobbit. desigur, e un film in care nu se intampla nimic, asa cum s-a simtit datoare sa-mi puncteze toata lumea, pentru ca dear people, these are modern times si din filmele astea trebuie scosi bani, deci da, au impartit o carte de 200 de pagini in trei filme, da, se lanseaza cate unul pe an, ca si in celelalte 9.999 de cazuri de ecranizari epice de bestsellers, do your math so i don't roll my eyes at you. puteau sa faca si o heptalogie, hell, astept cu nerabdare cand cineva se va gandi sa faca un serial dupa tolkien.

ca na, eu nu pot fi decat subiectiva, mi-e mult prea draga legenda, lumea aia, cartile, filmele si autorul, drept intrucat nici nu ma simt datoare sa fiu obiectiva (btw, cititi traducerea catincai ralea, nu cea mai recenta a irinei horea).

cu atat mai mult cu cat in timpul filmului, cel mai probabil din cauza creierului receptiv si a sufletului incalzit, am avut o revelatie extraordinara (pe care o sa ma abtin a o intina cu atribute de tipul "new year's resolution"). o sa incerc sa n-o pierd din vedere.

ce-o mai fi, om mai vedea.