the perfect, tiny audrey - the anna

pentru ca am primit de la lavinia numarul pe septembrie al vogue us, mi-am amintit ca pastrasem sa rasfoiesc candva si the september issue, un documentar despre lucrul la numarul din septembrie al vogue dintr-un oarecare an si mai ales despre redactorul-sef anna wintour.

filmul face intrucatva dreptate pentru the ice queen caricaturizata in the devil wears prada si a carei imagine va continua desigur sa fie prost perceputa si inecata in prejudecatile celor care confunda profesionalismul si clasa cu aroganta si raceala.

"there's something about fashion that makes people very nervous", zice anna cea victoriana si spartana, strecurand in diverse momente din film cum ca fratii si surorile ei se ocupa cu chestii serioase cum ar fi charity work, jurnalism politic etc. si ca percep slujba ei ca fiind ceva amuzant [desi tatal ei, fost redactor la the evening standard, a fost cel care a indemnat-o sa faca jurnalism de moda].

si chiar e amuzant, desigur, daca stai sa te gandesti la moda din romania; la fashion bloggerii autoproclamati nefondat, care dau sfaturi de stil cu greseli de ortografie, ceea ce face si mai gros si grosolan stratul ala al imposturii si ridicolului cu care se acopera in general astfel de exemplare; la anna piaggi; la preturile plasticurilor care se vad la noi la targurile de asa-zis handmade si vintage si la atatea altele.

dar poate apoi te gandesti la moda ca la sex, la moda ca business, la moda ca istorie, la moda ca la schimbare, te gandesti la tine ca la un cameleon versatil, la moda ca arta, la felul cum face aceasta moda hussein chalayan, la calea lunga dintre manufactura si calitate estetica si uite-asa parca devine un lucru numai bun de adorat, de admirat si de avut ca hobby.

moda se ia foarte in serios si de cei care scot galeti de bani de pe urma ei, dar, meh... "the fashion business isn't fair - they do everything right and they still crash". corect, si o vezi pe anna in postura de consilier, consultant si de om-care-isi-da-ochii-peste-cap si stefano pilati de la ysl, jean-paul gaultier sau oscar de la renta scot imediat x piesa din colectiile pe urmatorul sezon pentru simplul fapt ca asa le-a recomandat ea, iar ceo-ul de la neimann marcus ii solicita sa discute cu haute couturierii despre acoperirea pietei: cererea e din ce in ce mai mare si oferta mica, iar ea e singurul om care i-ar putea trage de urechi sa-si mareasca productia si sa-si imbunatateasca livrarea.


anna insasi e o serioasa, mai serioasa decat prevede industria asta si desigur ca n-o s-o vezi niciodata decat cu bretonul perfect aranjat, in rochii micute, gratioase si cu un omega si nimic mai mult. nici n-ar fi avut cum sa aiba vreo propensiune pentru extravagant ca anna dello russo sau ca mascariciul de andre leon talley caruia tot anna i-a spus ca trebuie sa slabeasca, prin urmare s-a apucat sa joace tenis cu un piaget vintage la mana si  cu un prosop louis vuitton pe umeri, topaind in jurul unei bancute pe care se afla un minicufar de cosmetice lv, un pouch lv si un portfard lv. eeeh?

dar grace coddington - ce incantare! grace a imbatranit ciudat, parte si din cauza unui accident de masina - s-a angajat la vogue us in aceeasi zi cu anna si ceea ce lasa filmul sa se inteleaga este ca grace e jumatatea mai inteleapta, mai rationala si mai toleranta a duo-ului.

altfel, filmul nu are vreo valoare estetica sau fie chiar si de documentar. e taiat in crampeie insailate neinspirat. regizorul a fost o alegere nefericita si mi-e greu sa cred ca nimeni in afara de el n-a fost interesat sa faca un documentar despre cum e sa faci the september issue of vogue. cu toate astea, ma bucur ca l-am vazut.