GQ Romania, nr. 0, octombrie 2008

Dragoste la vedere

Ai iubi o femeie care îţi face zile fripte? Care te ameţeşte, te provoacă şi te bagă în bucluc? Neil o iubeşte. Iar Violet are grijă să aţâţe focul. De aici rezultă o poveste de dragoste fără baloane şi sirop, doar cu răpiri, înscenări, infractori şi multă adrenalină. În „Detectivi de cartier“ nu e loc de plictiseală.

Dragă Neil,

Dacă te pun sub lupă, văd un împătimit al filmelor care n-are nici cea mai mică idee că viaţa lui va deveni în curând unul. Preferi clasicele, mai ales aşa-zisele filme noir. Pe lângă tendinţe voyeuriste, mai ai şi un centru de închiriat filme. Te simţi un mic John Cusack în „High Fidelity”, nu? A, să nu uit: ești accesorizat cu o iubită hilar de falsă şi de superficială. Noroc că v-aţi despărţit după ce plătiseşi chelnerul să toarne peste ea un pahar cu apă, doar ca să vezi cum reacţionează.

Dar „un împătimit” e deja culmea eufemismului. Tu oricum trăieşti prin filme. Când ne-am întâlnit prima oară, în centrul tău de închirieri, am minţit că am pe cineva bolnav, iar tu mi-ai răspuns că nu-mi poţi face o recomandare decât dacă îţi spun ce fel de boală are. Ca să nu mai zic că amicii tăi aruncă o privire unei casete derulate aproximativ până la jumătate şi fac pariuri legate de scena la care a fost scoasă din video player.

Puţin cam prea meticulos, nu crezi? E evident că la momentul respectiv aveai nevoie de o femme fatale cât mai atipică şi simpatică: eu!

Şi totuşi, cum te îndrăgosteşti de o femeie care nu împărtăşeşte pasiunea vieţii tale? Înlocuieşti pasiunea cu femeia... sau o laşi pe ea să te influenţeze. Respectiv, să te atragă din aventură în aventură, din conflict în conflict, să te aducă din pragul disperării în prag de moarte, o laşi să-ţi ia din mână lupa cu care priveai cele mai mici detalii din filme şi să-ţi dea un binoclu, ca să vezi bucăţi de viaţă reală.

Până să apar eu, te mulțumeai doar cu văzutul de filme, dar te-am învăţat că trebuie să şi faci ceva în privinţa lucrurilor pe care le vezi. Şi dacă ţi-am jucat renghiuri, ţi-am făcut farse, ţi-am trimis pe cap recuperatori falşi, mi-am înscenat propria răpire, te-am minţit că trebuie să mă salvezi din ghearele fostului care mă urmăreşte... toate astea au fost pentru că urăsc să mă plictisesc şi iubesc să nu te plictiseşti lângă mine.

Am fost vagă în privinţa identităţii mele ca să fiu sigură că misterul nu se spulberă nici dacă mă urmăreşti. Te-am provocat mereu pentru că doar aşa dragostea se instalează treptat şi pentru totdeauna. Oare nu știai că spionarea e actul suprem de afecţiune? Nu se mai practică de mult timp banalele și expiratele „ce zodie eşti? care sunt filmele tale preferate?” la primele întâlniri. Am ridicat voyeurismul la rang de condiţie a iubirii. Cu ajutorul meu, filmele au devenit viaţă.

Tu pasiv, eu activă. Tu observi, eu acţionez. Fiecare îl iubeşte pe celălalt. Totul a devenit un fel de „Jeux d’enfants”. Cap ou pas cap? Deja contaminat cu microbul antiplictiseală, ai ajuns mai înnebunit după aventură ca niciodată.

Dar ştii? În toate filmele noir la care te uitai tu, „la femme fatale” se dovedeşte a fi o scorpie care-l joacă pe degete pe protagonist, iar el e singurul care nu-şi dă seama de asta. Poate ar fi cazul să-mi iau definitiv picioarele la spinare, şi de data asta pe bune. Nuuu... nu deveni depresiv şi imposibil. Cum ai putut să crezi, fie chiar şi pentru o clipă, că de data asta vorbeam serios? Te plac cu adevărat şi te provoc clipă de clipă pentru că nu vreau ca peste un timp să mă vezi ca pe un pantof vechi şi comod, cu care te-ai obişnuit atât de bine. La urma urmei, jumătate din viaţă ţi-ai petrecut-o printre personaje fictive – şi cine poate concura cu aşa ceva? Preferi cumva să te plictiseşti alături de o femeie banală sau să trăieşti cu sufletul la gură, mereu în alertă, cu teama să nu te trezeşti într-o zi fără mine? Vezi? Ştiam eu.


Am început cu vandalizarea unui magazin de filme. Consecinţele au fost fireşti: jocuri, rafturi răsturnate, alarme, poliţie, fugă, minciuni. Am continuat cu tot ce se poate mai fantast în materie de voyeurism. Şi n-o să ne oprim niciodată. Pentru că ne iubim pe bune. Suntem „Detectivi de cartier”*.

Cu dragoste,

Violet.



* „Watching The Detectives“ - „Detectivi de cartier“ (2007), un film de Paul Soter, cu Cillian Murphy (Neil) şi Lucy Liu (Violet).

“maybe i’ll just sit here and bleed at you”

romance & cigarettes de john turturro. delicios. foarte colorat. nu ma-nnebunesc dupa musicaluri, dar n-aveam cum sa nu-i savurez pe james gandolfini, kate winslet, susan sarandon si steve buscemi intr-unul si acelasi film. kate e in acelasi timp fleshy & flashy, naturala & artificiala, carnala & vulgara. highlights: kate & james having noisy sex sau kate & susan having an even noisier fight intr-un magazin de lenjerie agent provocateur.

brick de rian johnson. premiat la sundance in 2005. angry, teenage gangsters make fabulous characters. asta e ceea ce s-ar numi un “not another teen movie”. e vandut sub taglineul “a detective story”, desi e mai mult de-atat. e filmat cu mare naturalete. imaginea e foarte curata, aproape sticlos de limpede. muzica e utilizata minimal, picura sporadic in urechi si, totusi, e disturbing. frumos de tot, nu seamana cu niciun alt teen movie / policier vazut de mine pana acum.

am mai vazut leaving las vegas, care m-a indispus profund din motive de probleme cu alcoolicii pe care le am eu. n-am putut nici sa empatizez cu personajele alea, intre care nu mi s-a parut a fi cine stie ce chimie si nici sa-mi fie mila de ele… cica ar fi trebuit sa-mi placa, e film mare, eu sunt mititica. well, tough.

the virgin suicides de sofia coppola, ecranizare dupa jeffrey eugenides - frumos, feminin, vaporos si sensibil. ca sofia.

samhain. uau. n-am mai vazut de multa vreme un film atat de catastrofal de prost. adica nu cred ca am vazut vreodata o asa carpeala care se vrea a fi film. din masochism, am vrut sa vad pana unde se merge si am rezistat pana la final. a, da, e cu chasey lain si jenna jameson. pentru fani. trecand peste monstruletii de cauciuc si carton pictat cu carioca, cadavrele de fetusi colcaind de ceva acuarele rosii, cadavrele de adulti sectionate transversal, instalate la mare arta intr-un protap, adulmecari de pungi cu silicon proaspat extrase pe viu sau strangulari cu intestine, cea mai draguta chestie e cartonul de final: “if you liked this movie, please consider buying the dvd when it comes out”. pai, mai baieti, eu consider ca ar fi bine sa va apucati de comertul cu varza, de exemplu. e mai onest din partea voastra.

mi-a amintit de madhouse, vazut mai demult. si asta e prost, dar nu intr-atat incat sa devina amuzant. si macar iti permite sa faci putin pe detectivul.

ceea ce nu s-a putea spune despre fragile cu calista flocicart, care e slabut si previzibil rau de tot.

wolf creek. nimic nou in seria “filme de rahat bazate pe intamplari adevarate”. mai bine o puneau de-un documentar pentru descopery.

umbre miscatoare. nae caranfil. si restul e tacere

”Unde s-a mai pomenit așa ceva? Un film lung de două ore!!!”

(Leon)

Cineva spunea despre “Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil că “pân’ la urmă a ieșit un film autobiografic, și nici măcar, cât un film despre relația lui Caranfil cu producătorul. Who the fuck cares about that”. Well, I do. I swear to God, I do care. Și mai sunt câțiva cărora le pasă.

Am vrut să scriu despre filmul ăsta la cald. Pentru că așa merită. Da, în mod clar Caranfil “s-a scris pe sine”, cum se zice, dar mie mi-a placut chestia asta. Apoi, nu cred deloc că e doar despre relația lui Caranfil cu producătorul, ci despre dragostea lui pentru filme, despre “hobby-ul lui de pasiune”, dacă vreți. Mi-a placut destul de mult filmul per ansamblu, deși mi s-a părut ușor obositor.

Ca să scap de capitolul “cârcoteală și răutăți” de la bun început, vreau să spun că mi-am instalat o teorie. Regizorii români, pentru că de obicei fac filme în România și stau ani și ani să găsească bani pentru proiecte, au timp să croșeteze la scenariu. Sentimentul ăsta l-am avut la “Restul e tăcere”. Adică, pe bune, de unde să știi peste câți ani o să mai faci tu vreun film? Atunci vâri cât poți într-un sac neîncăpător, că poate data viitoare, dacă o să mai fie vreo dată viitoare, n-o să ai bani nici să umpli o sacoșică. Iar „Restul e tăcere” a costat enorm. Deci faci, nene, o complexitate și o stufoșenie pe care o montezi … complex!, într-un fel de orbecăie omu’ prin sală după energizant, lecitină, creieru’ partenerului de scaun și-alte alea. Și așa rezultă niste filme care au pretenția de grandios, care se vor a fi FILME MARI. Adică, gândiți-vă la “California Dreamin’” [nu că nu mi-ar fi plăcut!!!] sau “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, care e un eșec din punctul ăsta de vedere. Sau dacă-i vorba de Caranfil, așa mi s-au părut și “Asphalt Tango”, și “Filantropica”, și “E pericoloso sporgersi”. Chestia funny e ca lui Caranfil i-a reușit de data asta: “Restul e tăcere” e un film mare pentru noi, aici, in Nigeria.

Prin prisma subiectivității mele, desigur, susțin că tocmai ăsta este unul dintre motivele pentru care (mi-)au plăcut “432″, “A fost sau n-a fost” sau “Moartea domnului Lăzărescu”: curate lună, limpezi ca lacrima, dezinfectate, fără a fi aseptice, deloc obositoare, închegate clar. Prefer minimalismul solicitant și care pune probleme unei desfășurări de forțe de tip Hollywood. Prefer oricând “Interview” al lui Steve Buscemi glumei proaste care e “King Kong” al lui Peter Jackson.

Scena mea preferată e când toată echipa se chinuie să-i explice regelui fudul de urechi rolul regizorului în facerea unui film. Și mi-a mai plăcut foarte tare Ioana Bulcă în Aristizza, biata de ea, care încerca să-și nemurească Phaedra ei cu ajutorul filmului lui Vizante, ca să-i aprecieze talentul și generațiile viitoare. Și cum camera urca pe fețele interzise ale echipei care voia să filmeze în ploaie, excelent. Dar m-a enervat Caranfil că l-a pus pe Claudiu Niculescu [Leon] să-și incendieze rolele de film. Când l-am văzut intrând în pivnița aia de colecționar m-am gândit în secunda doi, să vezi acu prăpăd. Le sparge, face el ceva, trebuie umpic de dramă gratuită, nu se poate, trebuie să-și dea cu stângu-n dreptul puțin. Bine, că până la urmă s-a justificat gestul prin pedepsirea sprâncenatei ăleia de Mirela Zeța [Emilia], asta-i altceva. Dar tot o găselniță gratuită mi s-a părut. O rezolvare-artificiu.

Marius Florea Vizante e excelent în comedii. De teatru vorbesc. L-am văzut, mi-a plăcut. Dar văzându-l și în ”Restul e tăcere” parcă-mi venea să-l înghiontesc: ”Hai, măi băiatu’, acum zece ani mă făceai să am dureri de burtă de râs, hai că poți, your middle name is ”simpatic”, străduiește-te, ai mâncat azi-dimineață?, hai că se poate, mai cu viață”… și tot așa.

În rest, mi-aș fi dorit să văd niște cadre mai largi, mai bogate, mai respirate [că până și câmpurile alea de la Vidinul simulat mi s-au părut înghesuite], ca să rimeze mai bine cu pretenția de compoziție amplă și grandioasă care se vrea a fi filmul. Cearta generalilor în rezervă pe rolul de regizor ad hoc mi s-a părut o aiureală gratuită, deloc amuzantă.

Apropo de make up-ul varză de care povestea cineva care a lucrat la film, urâțel de tot Niculescu cu ridurile alea de tip laba gâștii prost simulate, complet inexistente în real, din câte țin minte. Aiurea erau și perucile alea nefiresc de supergluiate. Și apropo de Niculescu… mă întreb… o fi văzut el “Wag The Dog” înainte de filmări? O fi stat el cu lupa pe Dustin Hoffman puțin? Așa ar fi fost drăguț. Îmi pare rău, dar faptul că am avut ocazia să-l cunosc în realitate nu mi-a dat voie să-l apreciez cum se cuvine în rol - îmi e profund antipatic.

Iar în concluzie, bravo Caranfil pentru că ai reușit să demonstrezi că iubești filmele și iubești să le faci. Domnilor, vă doresc. Să vedeți filmul, dar neapărat la cinema. Cu bilet plătit, da.

“i’ll ask you to forgive my speaking of english, since i’m not very premium with it”

the united states of leland e un film misto din ciclul “deranged lovable teens”. don cheadle, ryan gosling, chris klein, kevin spacey.

i really hate my job e foarte tare, static, feminin, femeiesc, frust, teatral [pare aproape adaptare a unei piese]. neve campbell, alexandra maria lara si oana pellea.

knocked up. not funny enough. cu fata aia frumoasa din grey’s anatomy, katherine heigl.

vacancy. o mizerie de horror cu kate beckinsale si luke wilson, a nu se pierde timpul.

turistas. slabut rau. niste peisaje frumusele si cam atat. la fel, a nu se pierde timpul.

secretary m-a facut praf, mi-a taiat suflul si sufletul, e cel mai tare film de multa vreme incoace, e de vazut neaparat si e cu james spader si maggie gyllenhaal, deci va rog frumos, toata lumea la aparate.

everything is illuminated e un fel de borat la polul opus, adica cel al seriozitatii. cu elijah wood, de vazut.

little miss sunshine e independent-flavoured & labelled, jos cu america poleita, jos cu parintii dementi si winning-crazed, misto de tot, recomandam.

you kill me. ben kingsley si tea leoni reusesc sa fie haiosi, frumosi. ii prinde. si pe mine m-a prins filmul.

reeker - aoleu, nu. un horror trist fara niciun fel de explicatie, drept pentru care se va face si reeker 2, caci, nu-i asa…

spirit trap filmat si lucrat pe la noi, deci, imi pare rau ca ma vad nevoita sa zic asa ceva, un horror de-o mizerie maxima, passons.

notes on a scandal. un film frumos si trist care mi-a placut foarte mult. singuratate si dragoste. aceleasi. cate blanchett si judi dench.

superbad, losers united, e doar un alt film cu niste teensi care vor sa se futa, doar ca e cu mult mai haios decat aproape orice altceva de gen.

amy’s orgasm. lol. chick flick. destul de simpatic.

stay alive. un horror care arata binisor, bazat pe legenda contesei elizabeth bathory integrata intr-un videogame.

addicted to weeds

I’m not a dealer, I’m a mother who happens to distribute illegal products through a sham bakery set up by my ethically questionable CPA and his crooked lawyer friend.

weeds este, de departe, cel mai bun serial pe care s-a intamplat sa am rabdarea sa-l vad cap-coada. trei sezoane in trei zile, mai precis [si inca stau pe torr... erm, pe magazinele de unde se pot achizitiona filme la cateva ore dupa ce au fost difuzate pe tv... stau cu ochii pe ele ca pe butelie]. al treilea sezon nu s-a terminat inca si se difuzeaza pe showtime, iar al doilea pe hbo comedy, for the lucky few care il au in oferta de cablu.

dama cu ideea pentru acest dark comedy absolut genial a fost jenji kohan, care a scris si produs episoade din gilmore girls, mad about you, sex & the city sau will & grace, iar serialul asta a luat un glob de aur si-o sa ia si cel putin un emmy, credeti-ma pe cuvant.

asadar: o proaspata vaduva cu doi copii [nancy, adica mary-louise parker, care arata bestial la 43 de ani] is putting the herb in suburb: incepe sa fie dealer de marijuana in comunitatea in care locuieste. ’cause there’s no business like grow business.

in jurul ei graviteaza odraslele silas [hunter parish] si shane [alexander gould], alaturi de asa-zisa prietena a lui nancy, celia hodes [elizabeth perkins], fiica ei supraponderala care dezvolta de timpuriu tendinte lesbiene [allie grant] si viitorul fost sot [andie milder]. mai avem un andy [justin kirk], cumnatul lui nancy, care se incapataneaza sa faca parte din viata, casa si afacerea ei intr-un mod absolut irezistibil de imbecil sau imbecil de irezistibil, pick whichever appeals most. apoi, in preajma lui nancy mai sunt doug wilson [kevin nealon, care e contabilul lui nancy, clientul ei de baza, partener de afaceri si membru al consiliului orasenesc], plus menajere, vecini, iubitele baietilor, diversi parteneri de afaceri sau tipi cu care si-o trage nancy, cum ar fi martin donovan, care se dovedeste a fi agent dea [drug enforcement administration] si, din sezonul trei, matthew modine, noul sef al lui nancy, caci doar iti trebuie si un job obisnuit, atunci cand ai datorii de platit catre baronii drogurilor din localitate. alte personaje importante sunt ultrasexosul conrad [romany malco] si heylia [tonye patano] - o sursa inepuizabila de comic; ei sunt cei care o introduc pe nancy in lumea dealingului de marijuana, o invata sa cultive, o protejeaza, ii tempereaza elanul de incepatoare, o pun la respect atunci cand risca sau o tradeaza cand sare calul, dupa caz.

mai jos sunt sanjay, andy, doug, dean si conrad, care aplauda alaturi de nancy reusita primei culturi de marijuana de calitate superioara:

cum spuneam, settingul e oraselul-suburbie agrestic [care va fi, in sezonul trei, "inghitit" de majestic, o alta duda cu fatada perfectiunii cariata de ipocrizii, coruptii si perversiuni grosolane si etern comice], superb ilustrat de genericul serialului, enervant de perfect, organizat, identic si repetitiv, ca si melodia little boxes, compusa de malvina reynolds si prezenta in fiecare episod, dar intr-o alta interpretare, de la billy bob thornton pana la regina spektor.

si mai spun: in serialul asta nu exista personaj pe care sa nu-l iubesti. pur si simplu nu exista asa ceva. sunt cu totii jucati exceptional, mergand din comicarie monstruoasa in gafa libidinoasa, din comicarie de limbaj intr-una situationala care se duce fix catre abdominalii privitorului, chinuindu-i prin ras pana la durere samd. si ca tot vorbeam de muschii abdominali, imaginati-va doar o discutie intre in nancy, silas si noua lui iubita [mary kate olsen], religioasa… pana la virginitate: it’s ok, mom, we don’t have sex. what do you mean, you don’t have sex? she’s a virgin. we’re ab-staining. [ab = abdomen, stain = pata; to abstain = a se abtine].

aceeasi virgina fundamentalista religioasa, nerabdatoare sa lucreze pentru nancy, ii va spune mai tarziu: the lord wants me to sell pot, mrs. botwin. and he also wants me to buy a new bmw.

sau imaginati-va ca celia ii pune laxative in ciocolata fiicei ei de 13 ani, pentru ca refuza sa se conformeze standardelor ei de “slaba si frumoasa”.

sau: how can you be so blindly pro-bush? i like his wife laura… i used to buy weed from her at SMU.

doug catre bunul sau prieten dean hodes, a carui nevasta fusese amanta lui: i’m also freakishly long, so just imagine how much of me was inside your wife.

sau andy sodomizat cu un strap-on de catre cea care il acceptase la scoala de rabini…

and so on.

milf weed, baby!