Thursday, September 24, 2009
Wednesday, August 26, 2009
"the plain fact is religion must die for mankind to live"
religulous e o mica bijuterie. functioneaza perfect daca esti agnostic. am ras din toate incheieturile [la figurat, ca fizic eram cam blocata].
harry potter and the half blood prince - no comment, really. as i cannot judge the films without having the books in mind, i.e. - the story. to me, it is the most quiet, plain and uneventful film of all the hp series, but, hey - so is the book. i knew everything by heart and yet i shed a few tears when one of the main characters was killed. i cannot be objective, unbiased, serene and judgemental, i just can't. when i watch a hp film i don't expect masterpiece in directing or visual effects-wise - i just enjoy the story and the characters and the way the actors resemble [or don't even remotely remind me of] what i have imagined them to be when reading the books. in each film, there's a newcomer [or a little one:), to put it this way] that sparks with talent, is noteworthy, to say the least, or - better yet - brillliant. for harry potter and the half blood prince, this is the case with frank dillane. he's amazing. aaah si nu ma pot abtine sa nu-l remarc pe baietelul ala, tom felton, care s-a facut, care s-a facut... *guus slaps forehead and drools*.
the hangover - daca v-a placut wild hogs, o sa va placa si asta. nu credeam c-o sa rad atat de mult, pentru mine a fost peste asteptari.
in continuare as dori sa supun atentiei privitorilor o seama de intrebari serioase cu privire la numita megan fox. ce cauta megan fox in transformers? nu stie nimeni. formularea corecta, de fapt, ar fi: ce cauta megan fox intr-un film care nu e porno? mi se pare o constatare de bun simt ca nu are ce sa caute in niciun alt gen de productie. asa. altceva. de ce tine megan fox tot timpul gura deschisa? cand e suparata, trista, fericita, sexoasa, umbroasa, cand se indoieste, cand e in pericol, megan fox are tot timpul gura deschisa. de parca ar fi mereu gata sa lase toate lucrurile care i se flutura prin preajma sa-i intre in cavitatea bucala. bun. alta intrebare. de ce merge megan fox tot timpul ca si cum ar merge pe o pasarela din cadrul unui show de moda? practic, cand se deplaseaza prin atelierul de reparat motoare al lui taica-sau, tot asa merge. cand merge prin campus, la fel. prin nisipurile egiptului, tot asa se misca. e absolut uluitor. sunt fascinata.
cu siguranta, politist, adjectiv nu e cel mai bun film al lui corneliu porumboiu [ala fiind a fost sau n-a fost]. am avut mereu senzatia ca tipul asta se distreaza foarte mult facand filme [asta neimplicand falsitate si lipsa de profunzime sau de seriozitate]. ca ii plac povestile. ca ii place sa filmeze noninvaziv pentru personaj si totusi cat se poate de inquisitive. ca ii place sa faca oamenii sa se hlizeasca. si ca e perfect constient de faptul ca sunt in regula si zambetele strambe, iscate intre doua intrebari fara raspuns, care te cam fac sa ramai cu falcile inclestate. ps: vlad ivanov rulz.
in rest, am mai vazut si alte lucruri, dar am si uitat ca le-am. daca-si aminteste cineva ceva, sa se exprime in acest sens. vizual.
harry potter and the half blood prince - no comment, really. as i cannot judge the films without having the books in mind, i.e. - the story. to me, it is the most quiet, plain and uneventful film of all the hp series, but, hey - so is the book. i knew everything by heart and yet i shed a few tears when one of the main characters was killed. i cannot be objective, unbiased, serene and judgemental, i just can't. when i watch a hp film i don't expect masterpiece in directing or visual effects-wise - i just enjoy the story and the characters and the way the actors resemble [or don't even remotely remind me of] what i have imagined them to be when reading the books. in each film, there's a newcomer [or a little one:), to put it this way] that sparks with talent, is noteworthy, to say the least, or - better yet - brillliant. for harry potter and the half blood prince, this is the case with frank dillane. he's amazing. aaah si nu ma pot abtine sa nu-l remarc pe baietelul ala, tom felton, care s-a facut, care s-a facut... *guus slaps forehead and drools*.
the hangover - daca v-a placut wild hogs, o sa va placa si asta. nu credeam c-o sa rad atat de mult, pentru mine a fost peste asteptari.
in continuare as dori sa supun atentiei privitorilor o seama de intrebari serioase cu privire la numita megan fox. ce cauta megan fox in transformers? nu stie nimeni. formularea corecta, de fapt, ar fi: ce cauta megan fox intr-un film care nu e porno? mi se pare o constatare de bun simt ca nu are ce sa caute in niciun alt gen de productie. asa. altceva. de ce tine megan fox tot timpul gura deschisa? cand e suparata, trista, fericita, sexoasa, umbroasa, cand se indoieste, cand e in pericol, megan fox are tot timpul gura deschisa. de parca ar fi mereu gata sa lase toate lucrurile care i se flutura prin preajma sa-i intre in cavitatea bucala. bun. alta intrebare. de ce merge megan fox tot timpul ca si cum ar merge pe o pasarela din cadrul unui show de moda? practic, cand se deplaseaza prin atelierul de reparat motoare al lui taica-sau, tot asa merge. cand merge prin campus, la fel. prin nisipurile egiptului, tot asa se misca. e absolut uluitor. sunt fascinata.
cu siguranta, politist, adjectiv nu e cel mai bun film al lui corneliu porumboiu [ala fiind a fost sau n-a fost]. am avut mereu senzatia ca tipul asta se distreaza foarte mult facand filme [asta neimplicand falsitate si lipsa de profunzime sau de seriozitate]. ca ii plac povestile. ca ii place sa filmeze noninvaziv pentru personaj si totusi cat se poate de inquisitive. ca ii place sa faca oamenii sa se hlizeasca. si ca e perfect constient de faptul ca sunt in regula si zambetele strambe, iscate intre doua intrebari fara raspuns, care te cam fac sa ramai cu falcile inclestate. ps: vlad ivanov rulz.
in rest, am mai vazut si alte lucruri, dar am si uitat ca le-am. daca-si aminteste cineva ceva, sa se exprime in acest sens. vizual.
Sunday, August 2, 2009
Thursday, July 30, 2009
Saturday, July 4, 2009
GQ iulie
Un domn cu clasă
Născut acum aproape jumătate de secol într-o familie de profesori universitari și departe de a fi vreun mascul alfa sau vreun fioros sexos, Colin Firth mustește de clasa și eleganța britanice prin toți porii.
În cele mai recente filme ale sale, Firth a ales să construiască două personaje ce-i confirmă statutul de gentleman: un profesor care încearcă să supraviețuiascaă decesului soției în "Genova" și un aristocrat sufocat de canoanele vremii în "Easy Virtue / Secrete din trecut".
Clasa italiană
Genova, cu străduțele ei înguste și întortocheate, cu elemente disturbante (a se citi "oameni") care ți se bagă în suflet și se iau de tine la fiecare pas pare să fie, totuși, locul perfect unde te vindeci de moarte - Joe, personajul lui Firth, evadează aici ca să scape de calvarul provocat de decesul soției într-un accident de mașină. În această lume nouă, predă engleza la universitate, are grijă de fiicele sale și își circumscrie acțiunile la afirmația unei studente italience de care se va lăsa, ulterior, cucerit: "noi, italienii, știm să ne distrăm, nu ca voi". Orașul - ca și oamenii de aici - e puternic romantizat, dar nu te poți împiedica să concluzionezi că unele clișee au ajuns clișee tocmai fiindcă sunt adevărate - da, Genova vindecă, da, italienii copleșesc prin pofta lor de a trăi și da, viața merge înainte, mai ales dacă ești într-un loc în care te poți îmbogăți sufletește.
Filmul curge lin până în momentul când te trezești că tresari din încordarea relaxată, din cauza camerei lui Michael Winterbottom care parcă înțepenește și așteaptă reacția de la privitor, nu de la personaje. Cadru cu cadru, filmul facilitează saltul privitorului de la poziția de simplu observator la aceea de agent de reacție, afundându-l adânc în poveste.
Dacă Joe încearcă să reziste prin putere și tandrețe, fetele, în schimb, caută moartea - cea mare n-are nicio problemă să meargă în mașini cu iubitul în stare cel puțin euforică sau să facă slalom pe scutere prin tuneluri în cam aceeași stare, iar cea mică dispare brusc, are viziuni cu mama moartă, retrăiește accidentul la care a fost martoră și îl ilustrează prin desene.
Trauma îi face pe cei trei să se îndepărteze unul de celălalt la nivel emoțional și să-și caute salvarea în brațele altora, dar Genova e elementul care îi apropie. Orașul rămâne - culmea - cel mai uman personaj dintre toate. Adăpostește, oferă refugiu și alinare, facilitează "întâlniri" cu cei din lumea de dincolo și o serie de experiențe care ajută protagoniștii să evolueze, să iasă din încremenirea pe care durerea o aduce cu sine: stângaci, Joe se lasă ”domesticit” de o studentă, fiica sa cea mică se apropie de o veche prietenă a tatălui, iar cea mare își descoperă sexualitatea tot aici.
Pentru că plotul e simplu, frumusețea melancolică a orașului se concretizează mai ales prin stările personajelor, care sunt transpuse, etapizat, într-o atmosferă de o frumusețe desăvârșită pe care o surclasează numai eleganța caracterelor acestora.
Clasa britanică
"Easy Virtue" este – vă promit! - cel mai fermecător, amuzant, viu și plin de va-va-voom film pe care îl veți vedea pentru multă vreme de-acum încolo. E o ecranizare după o piesă de Noel Coward - cel care a inventat, practic, conceptul de "britishness" în secolul XX.
Personajul Jessicăi Biel pică în casa familiei Whittaker ca nuca-n perete. Cu părul ei blond (o nuanță urâtă, ce-i drept) și înfoiat, cu cerceii ei din altă lume, cu pantalonii atât de avant-garde și cu mașinile ei de două locuri, e un element american disturbant și sarmant în cea mai scorțoasă și britanică familie posibilă, care o respinge instantaneu - evident, cu excepția membrilor de sex masculin agasați de cleveteala feminină și blazați în cel mai postbelic mod cu putință.
Veți regăsi o Kristin Scott - Thomas ciudată în rolul soacrei înăcrite care nu-și acceptă nora - cu siguranță, erau o grămadă de alte actrițe care puteau fi și mai afurisite în rol. Pe de altă parte, Jessica Biel se achită cel puțin onorabil de datorie. Greu de crezut că a făcut "Easy Virtue" după "Al șaptelea cer / Seventh Heaven" și eșecul de proporții epice care a fost "Stealth".
Colin Firth, însă, îmbracă, așa cum îi stă bine și îl avantajează, o haină a naturaleții elegante - e singurul om care o place cu adevărat și o apără pe intrusă de scorpii. Gestul său final - deloc neașteptat, dar imprevizibil - îl scoate din galeria rebelilor pasivi care cel mult sporovăiesc despre schimbare, dar acționează - și îl aduce printre razvrătiții care au curajul să-și caute fericirea, fie chiar și în al doisprezecelea ceas.
Iar dacă mai țineti minte "Jurnalul lui Bridget Jones", trebuie să recunoașteți: puțini domni pot purta un oribil pulover cu reni arborând o seninătate și o lipsă de ostentație atât de irezistibile ca personajul lui Firth, Mark Darcy. Go Colin!
Născut acum aproape jumătate de secol într-o familie de profesori universitari și departe de a fi vreun mascul alfa sau vreun fioros sexos, Colin Firth mustește de clasa și eleganța britanice prin toți porii.
În cele mai recente filme ale sale, Firth a ales să construiască două personaje ce-i confirmă statutul de gentleman: un profesor care încearcă să supraviețuiascaă decesului soției în "Genova" și un aristocrat sufocat de canoanele vremii în "Easy Virtue / Secrete din trecut".
Clasa italiană
Genova, cu străduțele ei înguste și întortocheate, cu elemente disturbante (a se citi "oameni") care ți se bagă în suflet și se iau de tine la fiecare pas pare să fie, totuși, locul perfect unde te vindeci de moarte - Joe, personajul lui Firth, evadează aici ca să scape de calvarul provocat de decesul soției într-un accident de mașină. În această lume nouă, predă engleza la universitate, are grijă de fiicele sale și își circumscrie acțiunile la afirmația unei studente italience de care se va lăsa, ulterior, cucerit: "noi, italienii, știm să ne distrăm, nu ca voi". Orașul - ca și oamenii de aici - e puternic romantizat, dar nu te poți împiedica să concluzionezi că unele clișee au ajuns clișee tocmai fiindcă sunt adevărate - da, Genova vindecă, da, italienii copleșesc prin pofta lor de a trăi și da, viața merge înainte, mai ales dacă ești într-un loc în care te poți îmbogăți sufletește.
Filmul curge lin până în momentul când te trezești că tresari din încordarea relaxată, din cauza camerei lui Michael Winterbottom care parcă înțepenește și așteaptă reacția de la privitor, nu de la personaje. Cadru cu cadru, filmul facilitează saltul privitorului de la poziția de simplu observator la aceea de agent de reacție, afundându-l adânc în poveste.
Dacă Joe încearcă să reziste prin putere și tandrețe, fetele, în schimb, caută moartea - cea mare n-are nicio problemă să meargă în mașini cu iubitul în stare cel puțin euforică sau să facă slalom pe scutere prin tuneluri în cam aceeași stare, iar cea mică dispare brusc, are viziuni cu mama moartă, retrăiește accidentul la care a fost martoră și îl ilustrează prin desene.
Trauma îi face pe cei trei să se îndepărteze unul de celălalt la nivel emoțional și să-și caute salvarea în brațele altora, dar Genova e elementul care îi apropie. Orașul rămâne - culmea - cel mai uman personaj dintre toate. Adăpostește, oferă refugiu și alinare, facilitează "întâlniri" cu cei din lumea de dincolo și o serie de experiențe care ajută protagoniștii să evolueze, să iasă din încremenirea pe care durerea o aduce cu sine: stângaci, Joe se lasă ”domesticit” de o studentă, fiica sa cea mică se apropie de o veche prietenă a tatălui, iar cea mare își descoperă sexualitatea tot aici.
Pentru că plotul e simplu, frumusețea melancolică a orașului se concretizează mai ales prin stările personajelor, care sunt transpuse, etapizat, într-o atmosferă de o frumusețe desăvârșită pe care o surclasează numai eleganța caracterelor acestora.
Clasa britanică
"Easy Virtue" este – vă promit! - cel mai fermecător, amuzant, viu și plin de va-va-voom film pe care îl veți vedea pentru multă vreme de-acum încolo. E o ecranizare după o piesă de Noel Coward - cel care a inventat, practic, conceptul de "britishness" în secolul XX.
Personajul Jessicăi Biel pică în casa familiei Whittaker ca nuca-n perete. Cu părul ei blond (o nuanță urâtă, ce-i drept) și înfoiat, cu cerceii ei din altă lume, cu pantalonii atât de avant-garde și cu mașinile ei de două locuri, e un element american disturbant și sarmant în cea mai scorțoasă și britanică familie posibilă, care o respinge instantaneu - evident, cu excepția membrilor de sex masculin agasați de cleveteala feminină și blazați în cel mai postbelic mod cu putință.
Veți regăsi o Kristin Scott - Thomas ciudată în rolul soacrei înăcrite care nu-și acceptă nora - cu siguranță, erau o grămadă de alte actrițe care puteau fi și mai afurisite în rol. Pe de altă parte, Jessica Biel se achită cel puțin onorabil de datorie. Greu de crezut că a făcut "Easy Virtue" după "Al șaptelea cer / Seventh Heaven" și eșecul de proporții epice care a fost "Stealth".
Colin Firth, însă, îmbracă, așa cum îi stă bine și îl avantajează, o haină a naturaleții elegante - e singurul om care o place cu adevărat și o apără pe intrusă de scorpii. Gestul său final - deloc neașteptat, dar imprevizibil - îl scoate din galeria rebelilor pasivi care cel mult sporovăiesc despre schimbare, dar acționează - și îl aduce printre razvrătiții care au curajul să-și caute fericirea, fie chiar și în al doisprezecelea ceas.
Iar dacă mai țineti minte "Jurnalul lui Bridget Jones", trebuie să recunoașteți: puțini domni pot purta un oribil pulover cu reni arborând o seninătate și o lipsă de ostentație atât de irezistibile ca personajul lui Firth, Mark Darcy. Go Colin!
Subscribe to:
Posts (Atom)