Dragoste la vedere
Ai iubi o femeie care îţi face zile fripte? Care te ameţeşte, te provoacă şi te bagă în bucluc? Neil o iubeşte. Iar Violet are grijă să aţâţe focul. De aici rezultă o poveste de dragoste fără baloane şi sirop, doar cu răpiri, înscenări, infractori şi multă adrenalină. În „Detectivi de cartier“ nu e loc de plictiseală.
Dragă Neil,
Dacă te pun sub lupă, văd un împătimit al filmelor care n-are nici cea mai mică idee că viaţa lui va deveni în curând unul. Preferi clasicele, mai ales aşa-zisele filme noir. Pe lângă tendinţe voyeuriste, mai ai şi un centru de închiriat filme. Te simţi un mic John Cusack în „High Fidelity”, nu? A, să nu uit: ești accesorizat cu o iubită hilar de falsă şi de superficială. Noroc că v-aţi despărţit după ce plătiseşi chelnerul să toarne peste ea un pahar cu apă, doar ca să vezi cum reacţionează.
Dar „un împătimit” e deja culmea eufemismului. Tu oricum trăieşti prin filme. Când ne-am întâlnit prima oară, în centrul tău de închirieri, am minţit că am pe cineva bolnav, iar tu mi-ai răspuns că nu-mi poţi face o recomandare decât dacă îţi spun ce fel de boală are. Ca să nu mai zic că amicii tăi aruncă o privire unei casete derulate aproximativ până la jumătate şi fac pariuri legate de scena la care a fost scoasă din video player.
Puţin cam prea meticulos, nu crezi? E evident că la momentul respectiv aveai nevoie de o femme fatale cât mai atipică şi simpatică: eu!
Şi totuşi, cum te îndrăgosteşti de o femeie care nu împărtăşeşte pasiunea vieţii tale? Înlocuieşti pasiunea cu femeia... sau o laşi pe ea să te influenţeze. Respectiv, să te atragă din aventură în aventură, din conflict în conflict, să te aducă din pragul disperării în prag de moarte, o laşi să-ţi ia din mână lupa cu care priveai cele mai mici detalii din filme şi să-ţi dea un binoclu, ca să vezi bucăţi de viaţă reală.
Până să apar eu, te mulțumeai doar cu văzutul de filme, dar te-am învăţat că trebuie să şi faci ceva în privinţa lucrurilor pe care le vezi. Şi dacă ţi-am jucat renghiuri, ţi-am făcut farse, ţi-am trimis pe cap recuperatori falşi, mi-am înscenat propria răpire, te-am minţit că trebuie să mă salvezi din ghearele fostului care mă urmăreşte... toate astea au fost pentru că urăsc să mă plictisesc şi iubesc să nu te plictiseşti lângă mine.
Am fost vagă în privinţa identităţii mele ca să fiu sigură că misterul nu se spulberă nici dacă mă urmăreşti. Te-am provocat mereu pentru că doar aşa dragostea se instalează treptat şi pentru totdeauna. Oare nu știai că spionarea e actul suprem de afecţiune? Nu se mai practică de mult timp banalele și expiratele „ce zodie eşti? care sunt filmele tale preferate?” la primele întâlniri. Am ridicat voyeurismul la rang de condiţie a iubirii. Cu ajutorul meu, filmele au devenit viaţă.
Tu pasiv, eu activă. Tu observi, eu acţionez. Fiecare îl iubeşte pe celălalt. Totul a devenit un fel de „Jeux d’enfants”. Cap ou pas cap? Deja contaminat cu microbul antiplictiseală, ai ajuns mai înnebunit după aventură ca niciodată.
Dar ştii? În toate filmele noir la care te uitai tu, „la femme fatale” se dovedeşte a fi o scorpie care-l joacă pe degete pe protagonist, iar el e singurul care nu-şi dă seama de asta. Poate ar fi cazul să-mi iau definitiv picioarele la spinare, şi de data asta pe bune. Nuuu... nu deveni depresiv şi imposibil. Cum ai putut să crezi, fie chiar şi pentru o clipă, că de data asta vorbeam serios? Te plac cu adevărat şi te provoc clipă de clipă pentru că nu vreau ca peste un timp să mă vezi ca pe un pantof vechi şi comod, cu care te-ai obişnuit atât de bine. La urma urmei, jumătate din viaţă ţi-ai petrecut-o printre personaje fictive – şi cine poate concura cu aşa ceva? Preferi cumva să te plictiseşti alături de o femeie banală sau să trăieşti cu sufletul la gură, mereu în alertă, cu teama să nu te trezeşti într-o zi fără mine? Vezi? Ştiam eu.
Am început cu vandalizarea unui magazin de filme. Consecinţele au fost fireşti: jocuri, rafturi răsturnate, alarme, poliţie, fugă, minciuni. Am continuat cu tot ce se poate mai fantast în materie de voyeurism. Şi n-o să ne oprim niciodată. Pentru că ne iubim pe bune. Suntem „Detectivi de cartier”*.
Cu dragoste,
Violet.
* „Watching The Detectives“ - „Detectivi de cartier“ (2007), un film de Paul Soter, cu Cillian Murphy (Neil) şi Lucy Liu (Violet).
Ai iubi o femeie care îţi face zile fripte? Care te ameţeşte, te provoacă şi te bagă în bucluc? Neil o iubeşte. Iar Violet are grijă să aţâţe focul. De aici rezultă o poveste de dragoste fără baloane şi sirop, doar cu răpiri, înscenări, infractori şi multă adrenalină. În „Detectivi de cartier“ nu e loc de plictiseală.
Dragă Neil,
Dacă te pun sub lupă, văd un împătimit al filmelor care n-are nici cea mai mică idee că viaţa lui va deveni în curând unul. Preferi clasicele, mai ales aşa-zisele filme noir. Pe lângă tendinţe voyeuriste, mai ai şi un centru de închiriat filme. Te simţi un mic John Cusack în „High Fidelity”, nu? A, să nu uit: ești accesorizat cu o iubită hilar de falsă şi de superficială. Noroc că v-aţi despărţit după ce plătiseşi chelnerul să toarne peste ea un pahar cu apă, doar ca să vezi cum reacţionează.
Dar „un împătimit” e deja culmea eufemismului. Tu oricum trăieşti prin filme. Când ne-am întâlnit prima oară, în centrul tău de închirieri, am minţit că am pe cineva bolnav, iar tu mi-ai răspuns că nu-mi poţi face o recomandare decât dacă îţi spun ce fel de boală are. Ca să nu mai zic că amicii tăi aruncă o privire unei casete derulate aproximativ până la jumătate şi fac pariuri legate de scena la care a fost scoasă din video player.
Puţin cam prea meticulos, nu crezi? E evident că la momentul respectiv aveai nevoie de o femme fatale cât mai atipică şi simpatică: eu!
Şi totuşi, cum te îndrăgosteşti de o femeie care nu împărtăşeşte pasiunea vieţii tale? Înlocuieşti pasiunea cu femeia... sau o laşi pe ea să te influenţeze. Respectiv, să te atragă din aventură în aventură, din conflict în conflict, să te aducă din pragul disperării în prag de moarte, o laşi să-ţi ia din mână lupa cu care priveai cele mai mici detalii din filme şi să-ţi dea un binoclu, ca să vezi bucăţi de viaţă reală.
Până să apar eu, te mulțumeai doar cu văzutul de filme, dar te-am învăţat că trebuie să şi faci ceva în privinţa lucrurilor pe care le vezi. Şi dacă ţi-am jucat renghiuri, ţi-am făcut farse, ţi-am trimis pe cap recuperatori falşi, mi-am înscenat propria răpire, te-am minţit că trebuie să mă salvezi din ghearele fostului care mă urmăreşte... toate astea au fost pentru că urăsc să mă plictisesc şi iubesc să nu te plictiseşti lângă mine.
Am fost vagă în privinţa identităţii mele ca să fiu sigură că misterul nu se spulberă nici dacă mă urmăreşti. Te-am provocat mereu pentru că doar aşa dragostea se instalează treptat şi pentru totdeauna. Oare nu știai că spionarea e actul suprem de afecţiune? Nu se mai practică de mult timp banalele și expiratele „ce zodie eşti? care sunt filmele tale preferate?” la primele întâlniri. Am ridicat voyeurismul la rang de condiţie a iubirii. Cu ajutorul meu, filmele au devenit viaţă.
Tu pasiv, eu activă. Tu observi, eu acţionez. Fiecare îl iubeşte pe celălalt. Totul a devenit un fel de „Jeux d’enfants”. Cap ou pas cap? Deja contaminat cu microbul antiplictiseală, ai ajuns mai înnebunit după aventură ca niciodată.
Dar ştii? În toate filmele noir la care te uitai tu, „la femme fatale” se dovedeşte a fi o scorpie care-l joacă pe degete pe protagonist, iar el e singurul care nu-şi dă seama de asta. Poate ar fi cazul să-mi iau definitiv picioarele la spinare, şi de data asta pe bune. Nuuu... nu deveni depresiv şi imposibil. Cum ai putut să crezi, fie chiar şi pentru o clipă, că de data asta vorbeam serios? Te plac cu adevărat şi te provoc clipă de clipă pentru că nu vreau ca peste un timp să mă vezi ca pe un pantof vechi şi comod, cu care te-ai obişnuit atât de bine. La urma urmei, jumătate din viaţă ţi-ai petrecut-o printre personaje fictive – şi cine poate concura cu aşa ceva? Preferi cumva să te plictiseşti alături de o femeie banală sau să trăieşti cu sufletul la gură, mereu în alertă, cu teama să nu te trezeşti într-o zi fără mine? Vezi? Ştiam eu.
Am început cu vandalizarea unui magazin de filme. Consecinţele au fost fireşti: jocuri, rafturi răsturnate, alarme, poliţie, fugă, minciuni. Am continuat cu tot ce se poate mai fantast în materie de voyeurism. Şi n-o să ne oprim niciodată. Pentru că ne iubim pe bune. Suntem „Detectivi de cartier”*.
Cu dragoste,
Violet.
* „Watching The Detectives“ - „Detectivi de cartier“ (2007), un film de Paul Soter, cu Cillian Murphy (Neil) şi Lucy Liu (Violet).
